Gura lumii 4.10.2013

Se aude, ca un ţiuit strident, cum că o firmă de firmă, îmbârligată în minisârme şi maxicapace, e pe cale să-şi satisfacă pohta ce-a pohtit, aceea de a primi un mare, cadou din firfirei mulţime mare scoşi din pungile mici-mici ale omului de rând. Un cadou elegant şi fulminant, generos şi bine îmbrăcinat, aşteptat de ceva vreme. Toată această sărbătoare a capitalismului încopciat nu se face pentru că ar fi vreo aniversare teribilă a afacerii cu pricina, ci pentru că ar fi oarece scadenţă la oarece promisiuni din oarece vremuri trecute, pe când ea, aceea, firma, făcea zum-zum-zum din toate baierele rafturilor pline, pentru a sprijini eforturile de poveste ale unor tatuaţi politic. Ehei, şi acest dar va însemna că frăţia vibrantă va mai dura ani buni şi fertili.

Un nenea cu halat scrobit, o tanti cu halat înverzit şi alte două personaje mânuind cutii au pus mâna pe pocalul cu minuni. Într-o similitudine enervant de exactă cu ce spuserăm mai sus, acest grup înviorat de gestiune a foilor care nasc cutii va primi recompensă în natură scrisă în limba lui Shakespeare (nu că onorantul scriitor ar avea ceva cu aşa piticuţă preocupare), recompensă care va motiva şi pe mai departe preocupările grupului de a împinge, şiruri-şiruri, hunedoreni leşinaţi către ceea ce are producătorul de recompense mai de preţ: marfa lui. Nu e prima oară când se lasă cu recompensă, chiar dacă Crăciunul e destul de departe. Şi nici ultima oară, tocmai pentru că respectivul Crăciun se apropie. Şi Bobotează. Şi Paşti. Şi Ziua Celor ce Trudesc în Zadar. Şi-aşa. Şi pe dincolo.