Un personaj care zici că a trăit o viaţă întreagă în vârful muntelui, grobian şi cu apucături de fiară, cică s-a reîntors pe scena politică a unei zone cu multe lămpaşe. Nu că cineva i-ar fi simţit lipsa însă, respectivul nu s-a întors la marea familie de la care a avut funcţii de conducere. Bârfitorii spun că s-a înscris într-o formaţiune înrudită, dar nu pentru că cineva l-ar fi dorit. A fost primit în organizaţie şi pus pe listele preliminare pentru că este mare nevoie de o limbă tăbăcită bine de lipici. Este nevoie de un individ care cunoaşte toate luptele duse în tranşeele lipitorilor de afişe, zonele unde trebuie insistat şi cine atentează la ele. Cum este şi pensionar, dar şi dedicat trup şi suflet misiunii trasate, conducătorii organizaţiei şi-au călcat pe inimă şi l-au îmbiat cu un loc pe listele de locale şi promisiunea de mai mult.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de…
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…