Un fost director de instituţie care se ocupă cu problemele sportivilor a ajuns în pragul disperării, după ce tot mai mulţi colegi de politică i-au întors spatele. Asta, spun gurile rele, deoarece fostul director s-a purtat urât cu mulţi dintre membrii partidului cu o floare, din judeţ, motiv pentru care acum primeşte ce merită. Zvonerii au aflat că omul nostru vrea, pe de o parte, să obţină o funcţie importantă în organizaţia cu un trandafir, dar pe de altă parte, negociază de zor cu săgetaţii, pentru o funcţie la tineretul lor. Aşa că, atunci când au auzit şefii lui pe linie politică de manevrele pe care vrea să le facă tânărul nostru fost director, s-au supărat foarte tare, ameninţând că vor cere excluderea lui din partid. În aceste condiţii, tânărul politician, pe care se aude că l-au părăsit şi iubitele, de când nu mai este şef, are doar o singură variantă: să-şi pună cenuşă în cap şi să meargă să tragă tare la viitoarele alegeri, pentru partidul care l-a propulsat pe funcţie.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Există o categorie de oameni care nu mai calculează prețul unui laptop în lei, ci…
SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA Având în vedere Anunțul anterior…
O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate…
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…