Vorbesc cârcotaşii prin urbea cu cetate în vârf de deal, că purtătorii de caschetă comunitară au se pare mai puţin de lucru şi mai mult timp de tăiat frunze la câini şi de stat la taclale, prin baruri şi cafenele, după ce judecătorii le-au interzis să mai facă pe hingherii de maşini. Cum au ajuns gurile rele la asemenea concluzii? Păi, cică chiar în a doua seară după ce le-au fost luate atribuţiile de a bloca roţile maşinilor şi a da amenzi proprietarilor acestora, două echipe de comunitari încătărămate ca pentru război – ceea ce presupune că se aflau în timpul serviciului, care serviciu înseamnă să-şi facă rondul pe străzile oraşului – stăteau, bine mersi, la una din terasele încă deschise pe centru, înconjuraţi de mai multe fătuţe, cu care râdeau în hohote. Cei care i-au băgat în gura lumii n-au putut să spună exact şi cât şi-au „efectuat” comunitarii respectivi serviciul pe terasa cu pricina, deoarece după ce i-au cronometrat vreo trei sferturi de oră s-au plictisit şi au plecat.

Cică zilele trecute, într-o localitate din sudul judeţului, câţiva hoţi au spart un magazin, în miezul nopţii. Supărat nevoie mare pentru că infractorii au reuşit să scape, un personaj cu grade înalte şi cu caschetă din oraş a vrut neapărat să rezolve cazul, pentru a nu părea slab în faţa şefilor ierarhici. Astfel, spun cârcotaşii, individul s-a dus la un local de vis-a-vis de buticul spart, acolo unde a început să o ia la întrebări pe vânzătoare. Deşi femeia îi tot repeta că nu a văzut nimic din ceea ce s-a întâmplat, pentru că a avut mulţi clienţi, iar de auzit nu a auzit nimic din cauza muzicii date la maximum, omul i-a luat declaraţia şi, mai mult, a doua zi a chemat-o şi la secţie, pentru a mai da, din nou, cu subsemnatul. Deşi purtătorul de caschetă zice că a fost vorba strict de un interogatoriu de serviciu, cârcotaşii se întreabă, de unde până unde i s-a pus poteraşului şef taman pata pe barmaniţa respectivă, de a fost nevoie s-o mai cheme şi a doua zi la secţie, ca să-i ia declaraţii.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago