Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă că unul dintre mai marii şefi ai siguranţei cetăţenilor, dintr-un oraş din sudul judeţului, are o tehnică tare ciudată de a-şi face treaba. Dacă oamenii care îl cunosc ar spune că omul nu face altceva decât să interacţioneze, direct şi absolut normal, cu persoanele pe care subalternii săi le anchetează, cârcotaşii ar striga în gura mare că personajul cu chipiu cam face abuz de funcţia pe care o deţine. Spun bârfitorii că au existat cazuri în care omul nostru le-a telefonat personal câtorva suspecţi, ba chiar le-a mai făcut şi vizite acasă altora. Mai grav, spun zvonacii, cu o parte dintre presupuşii infractori, personajul nu se sfieşte să se prezinte în public, la câte o cafeluţă, deşi în faţa necunoscătorilor, îi face cu ou şi cu oţet.

Deşi pare incredibil, cârcotaşii spun că zilele trecute, într-un sat din apropierea oraşului celebru pentru zimbrii pe care îi adăposteşte, câţiva oameni adunaţi pentru a creştina un copilaş au fost aproape refuzaţi pentru că nu au vrut să-i dea preotului suma de bani pe care acesta o cerea. Se pare că omul în sutană a acceptat să-l boteze pe micuţ, pe bani mai puţini, abia atunci când un invitat la ceremonie, mai dezgheţat la minte, a avut curajul să-l repeadă, spunându-i că-l dă pe mâna autorităţilor, pentru că nu le-a dat chitanţă pentru bani. Gândirea de tipul, „dacă ai bani de dat pentru botez, fă-ţi copil, dacă nu, nu”, ar putea să fie o explicaţie pentru atitudinea omului în sutană. Numai că, după acest incident, cârcotaşii şi-au dat drumul la gură şi au povestit că, în urmă cu mai mulţi ani, acelaşi individ nu a vrut să înmormânteze un bătrân, pentru că nevasta mortului nu avea bani. Abia după ce au pus ban pe ban, toţi membrii familiei, s-a oficiat şi slujba. Pe principiul enunţat mai sus, se pare că preotul le transmite enoriaşilor săi că „dacă au bani de înmormântare, să moară, dacă nu, nu, că nu-i îngroapă!”

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

6 ore ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

6 ore ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

6 ore ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

6 ore ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

6 ore ago

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara – „Moș Crăciun” pentru o familie care nu și-a pierdut speranța

În prag de sărbători, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara au îmbrăcat,…

6 ore ago