Gura lumii

Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă că un fost angajat al unei instituţii care se ocupă de ordinea şi siguranţa cetăţeanului, odată ce a ieşit la pensie, a uitat că legea pedepseşte orice atingere adusă libertăţii persoanei. Vorbesc gurile rele că omul nostru, care este proprietarul unui restaurant şi în aceste zile îşi mai construieşte şi o pensiune, profită de pe urma funcţiei pe care a avut-o şi de pe urma faptului că este foarte cunoscut. Spun cârcotaşii că fostul om cu chipiu îl forţează pe un bărbat, care locuieşte în comuna ce a fost păzită de el însuşi, să-i lucreze pe moşie fără a-i plăti nici măcar un leu. Plus că, spun gurile rele, de câte ori reuşeşte să fugă acasă, bătrânelul este readus, tot cu forţa, şi obligat să-şi continue munca „voluntară”. Zvonacii spun că omul este folosit pe post de slugă şi, mai mult, nici măcar nu primeşte o mâncare bună, ci numai resturi care rămân în urma clienţilor de la restaurantul fostului poliţist.

Gura lumii nu mai are linişte şi pace de ceva timp, într-o comună aflată pe valea Mureşului. În fiecare zi, babele care stau la colţul străzii şi-i urmăresc pe toţi sătenii care se perindă prin localitate, îşi dau numai coate, atunci când îi văd împreună pe şeful comunei şi pe şefa şcolii din zonă. Asta, pentru că, spun zvonerii, ar exista o iubire mare între cei doi, dar, din nefericire pentru primăraşul cu trei trandafiri la rever, interzisă şi necunoscută de soţia sa. Cu toate că, spun gurile rele, trăiesc de mult timp această dragoste nebunească, fizic, cei doi se potrivesc ca nuca în perete, adică, el este înalt şi falnic ca bradul, iar ea este micuţă şi firavă ca o păpădie. Dar, se pare că nepotrivirea fizică şi o verighetă pe degetul amantului nu contează atunci când dragostea este mare.