Atitudinea balcanico-hoţomană a unor comercianţi din oraşul cu cetate a început să devină iritantă pentru tot mai mulţi concetăţeni care au fost în concedii în străinătate sau în oraşe mai civilizate din ţară (gen Sibiu), unde şi-au primit restul până la ultimul bănuţ, chiar dacă suma era infimă. Din această perspectivă, gurile rele susţin că servirea cea mai proastă este la un magazin generalist aflat la parterul unui centru comercial situat în buricul târgului. Cică în respectiva locaţie, lucrătoarele de la casele de marcat nici măcar nu se mai obosesc să pună costurile cu virgulă care apar pe bonurile fiscale, ci rotunjesc şi pretind cu de la ele putere, sume rotunde. Oamenii care s-au plâns de această situaţie nu erau revoltaţi atât de privarea lor de mărunţişul cu pricina, cât mai ales, de atitudinea casierelor şi de faptul că practic, erau furaţi pe faţă. În plus, cei care aveau tupeul să solicite restul până la ultimul bănuţ erau trataţi atât cu priviri dispreţuitoare, cât şi cu clasica şi lipsita de bun simţ expresie „nu avem mărunţiş, daţi dumneavoastră bani potriviţi”.
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…