Categories: Gura lumii

Gura lumii 30.07.2012

Spun gurile rele că una dintre mândriile judeţului nostru este în pericol, după ce administratorii ei o consideră propria tarla şi dau voie, după bunul plac, unor amici să-şi construiască odioase cabane. Cârcotaşii spun că pe un vârf de munte plin de mister a apărut o cabană cu tot ce trebuie, în care îşi fac concediul mahări dintr-un judeţ vestic al ţării. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că respectivii au construit cu acordul celor care administrează muntele şi rezervaţia, un refugiu destinat celor prinşi de capriciile vremii pe munte. Doar că, fie vară ori iarnă, aşa-zisul refugiu este plin ochi de respectivii mahări şi turistul aflat în nevoie, dacă are norocul, este lăsat să doarmă în apropiere de construcţie, însă sub cerul liber. Gurile rele spun că administratorii muntelui, care are un regim special, au dat voie respectivilor, în schimbul unei atenţii consistente, să construiască ditamai cabana acolo.

Un incident ruşinos pentru noi ca naţiune a avut loc într-o regiune cu multe lămpaşe, vizitată de câţiva străini în aceste zile. Vizitatorii, toţi domni respectabili, au venit să se întâlnească cu omologii lor din regiunea cu lămpaşe şi după primul contact, au avut doar neplăceri. Gurile rele spun că la scurt timp după ce au pus piciorul în urbea cu pricina, unul dintre venerabili a rămas şi fără portofel. Omul nu ştie exact dacă l-a pierdut sau i-a fost furat, însă toată treaba i-a făcut pe colegii lor să se uite chiorâş şi să-şi pitească mai bine avuţia pe care o aveau asupra lor. Trecând peste acest incident neclar, un alt aspect i-a cam făcut pe oaspeţi să se simtă prost. După ce s-au împrietenit cu omologii lor care-i invitaseră, li s-a cerut aşa, dintr-o dată, să facă bine să-i invite şi ei în ţara lor. Asta plănuiau oarecum străinii, dar ceea ce li s-a impus i-a lăsat cu un gust amar. Li s-a spus că ar fi bine dacă ar contribui ei financiar la deplasarea şi cazarea delegaţiei române, pentru că ai noştri sunt prea sărmani să-şi permită.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago