Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un nou locşor de ne­bunii a apărut pe un vârf de munte din regiunea cu lămpaşe. Gurile rele spun că s-a muncit intens pe perioada anului trecut, când curioşii erau con­sem­naţi pe la casele lor, astfel că a apărut o ca­bană cu tot ce trebuie în care se desfată mahări din tot judeţul. Respectivii au construit cu auto­ri­zaţia celor care adminis­trea­ză muntele şi au sus­ţinut că e un refugiu des­tinat celor prinşi de ca­priciile vremii. Numai că aşa zisul refugiu este fe­recat pentru restul lumii, ba chiar şi păzit când nu e plin de oficialităţi. Con­struc­ţia a fost făcută din bani publici, doar nu era să sărăcească utilizatorii lui şi să-şi rupă din averile nu tocmai făcute curat. Bârfitorii spun că în afara sezonului estival, când oamenii vine cu tot cu fa­milii la aer curat, cabana mai este folosită şi pentru escapadele amoroase. Vara vin cu soţiile, iar iar­na cu amantele.

 

O coniţă venită de pe meleaguri îndepărtate a reuşit în câţiva ani să-şi facă loc la conducerea unui serviciu important dintr-o instituţie din sudul judeţului. Gurile rele spun că domnişorica, frumu­şică foc, nu s-a ridicat din sărăcie pe muncă şi in­teligenţă. Ar fi cutreierat mai multe aşternuturi până să prindă pe cineva care să-i facă poftele, iar nenumăratele încercări au fost în cele din urmă încununate de succes. Deloc deranjat de faptul că şi cunoscuţi de-ai lui
s-au hârjonit cu ea, un şef de urbe din sudul jude­ţului mai că este la un pas de a renunţa la consoarta oficială pentru juna cas­tanie. Bârfitorii mai spun că omul şi-a promovat-o într-o funcţie bănoasă din­tr-o structură din sub­ordine însă nu o lasă să muncească în biroul în care este încadrată. I-a fă­cut un locşor chiar la masa lui şi motivează res­tului că are nevoie să-i fie prin preajmă pentru a-l consilia.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

3 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

3 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

3 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

3 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

3 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

3 ore ago