Categories: Gura lumii

Gura lumii 30.05.2011

De data asta, e groasă pentru un fost secund al unei localităţi cu lămpaşe. De la bun început, trebuie spus că meteahna pe care o are omul este identificată în manualele de specialitate drept boală. Cârcotaşii ne-au povestit în repetate rânduri cum respectivul, un pasionat al licorilor bahice, bea atât de mult, încât uită şi câte două săptămâni cum îl cheamă. A făcut tratamente peste tratamente, dar degeaba. Singura soluţie pentru a-l ţine departe de licori a fost una ingenioasă pentru familie, dar extrem de dureroasă pentru el. I-au făcut într-un beci un fel de celulă şi-l leagă de pat, pentru a-l salva de el însuşi. Cică a stat în celula lui legat şi câte două săptămâni, însă mai nou, termenul de izolare s-a prelungit la o lună. Gurile rele spun că s-a ajuns la această perioadă de izolare, după ce un doftor renumit a spus familiei că dacă nu-l vor lecui cu forţa de băutură, ficatul lui nu va mai rezista prea mult şi cel mai bun lucru pentru el, măcar până i se regenerează, ar fi izolarea, să nu mai pună gura pe picătură de alcool.

O investiţie grandioasă, dar care a dat rateuri, este în atenţia unor specialişti, purtători de cătuşe, după ce le-au parvenit nişte informaţii, cum că ar fi fost supraevaluată foarte mult. Asta n-ar fi fost o bubă şi nimeni nu s-ar fi interesat de ea, dacă şi procentul corespunzător ar fi ajuns în conturile în care ar fi trebuit. Doar că procentul a ajuns acolo semnificativ diminuat şi din această cauză e baiul atât de mare. Fără ştirea şefului, de fapt a şefei care a dat banii pentru lucrare, sume considerabile s-au scurs spre buzunarele celor însărcinaţi să beneficieze de investiţie. Cârcotaşii spun că au răsărit nişte case într-o zonă nordică a ţării, de unde s-ar trage şeful urbei şi e uşor de ghicit cu ce bani s-au făcut. Alţi cârcotaşi spun că lucrurile n-ar sta chiar aşa, iar banii rezultaţi din lucrările supraevaluate ar fi umplut conturile unor băieţi deştepţi, însărcinaţi cu lucrările şi care au cerut sumele, invocând protecţia şi acordul de “sus”. Cert este că nu-l aveau, iar tocmai din acest motiv, şefa s-a simţit înşelată şi vrea să-i vadă pe cei care au păcălit-o după gratii.

MesagerulHunedorean

View Comments

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O bucată de teren afla­tă chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…

5 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…

5 ore ago

Bulina neagră

Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…

5 ore ago

49 de ani de la cutremurul din 1977

Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…

5 ore ago

Pui de câine schingiuit de un descreierat

Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tă­iat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…

5 ore ago

Și-a tâlhărit tatăl și ajunge la închisoare

Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de în­chi­soare cu…

5 ore ago