Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.12.2018

Zarvă mare la o uzină dintr-o zonă cu mulţi purtători de lămpaşe. Gurile rele spun că s-a dat o petrecere de pomină după ce s-a îndeplinit un obiectiv, este drept, impus de alţii şi finanţat tot de ei. Completarea vine ca nu cumva lumea să înţeleagă greşit cum că diriguitorii uzinei respective ar fi făcut de la sine treaba. Cârcotaşii spun că la tăierea de panglică ar fi trebuit să sosească şi un mare şef de la Bucureşti, numai că acesta n-a mai ajuns. Asistenţa era pregătită cu muzică în surdină, d-ale gurii şi pălincuţă. Oamenii l-au tot aşteptat până când cineva din anturajul invitatului le-a spus că-l aşteaptă degeaba. Cum masa de ospăţ era deja pusă, diriguitorii uzinei n-au mai stat pe gânduri şi s-au omenit.

Printr-un oraş vestic umblă zvonul că şeful urbei ar renunţa la cel mai bun strateg. Decizia a fost luată după ce a constatat că soldatul lui a prins multă încredere la popor. Edilul a mai realizat că subordonatul are mare influenţă şi l-au cam trecut frisoanele. Gândul că-i vrea scaunul nu-i mai dă pace, aşa că şeful urbei a decis că nu e de glumit cu strategul lui şi e mai bine să scape de el. Rămâne de văzut dacă zvonul se adevereşte, dar este cert că la ultima înfăţişare a celor doi în public, ambii au păstrat distanţa. Cum fum fără foc nu iese, cel mai probabil că până la alegeri se vor aşeza lucrurile şi vom vedea cine a ieşit pe plus, edilul sau adjunctul.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

24 de milioane de euro aduși în județ prin AJOFM Hunedoara!!!!

„Împărtășesc cu voi vestea care ne-a bucurat și emoționat în același timp: Proiectul „GREEN SPO…

55 de minute ago

INTERVENȚIE FERMĂ A POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNUI CONFLICT VIOLENT ÎN MUNICIPIUL PETROȘANI

Polițiștii din municipiul Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 ani,…

3 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Ajunge. Până aici. PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

Datele recente confirmă realitatea resimțită zilnic de hunedoreni: economia este în declin, iar România se…

3 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN PETROȘANI, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 26 de ani, din orașul Aninoasa, a fost reținut pentru 24 de…

4 ore ago

Bărbat bănuit de incitare la violență, ură sau discriminare, reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale

Un bărbat din municipiul Hunedara a fost reținut pentru 24 de ore în urma unei…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj de la noi își va pier­de postul în…

21 de ore ago