În vreme ce ANAF a ajuns, se plâng unele firme, să facă exces de zel în cadrul campaniei de combatere a fraudei fiscale, reprezentanţii autorităţilor publice dintr-un oraş din sudul judeţului dau impresia că încurajează practicile neortodoxe în domeniul financiar ale unor agenţi economici. Cică unele personaje influente din administraţia publică au tras sforile pentru ca un om de afaceri care a concesionat o bază sportivă de la autorităţi să-şi păstreze contractul în ciuda datoriilor destul de mari pe care le are faţă de bugetul statului. Mizeria a ieşit de sub preşul administrativ în momentul în care un sportiv care încă activează la nivel internaţional a dorit să preia baza respectivă, să achite datoriile şi să deruleze acolo o activitate sportivă benefică atât statului, cât şi societăţii. Ce va fi, vom vedea, dar poate că e nevoie să se intensifice şi activităţile de control ale instituţiilor care verifică activitatea financiară din domeniul public.
Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…
Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…