Gura lumii 3.03.2014

Întâmplare de pomină într-o regiune cenuşie a judeţului, unde un muritor de rând s-a trezit tratat mai ceva decât un prinţ al Orientului. Cum s-a ajuns într-o asemenea situaţie ne-a explicat un cârcotaş bine informat. Un şef de serviciu secret s-a gândit să-şi vândă o maşină care-i rămăsese „mică” şi nu putea să o plaseze cuiva la suprapreţ, pentru că bătea la ochi. Aşa că a scos-o pe piaţa liberă şi a şi vândut-o pe câţiva arginţi. Cumpărătorul este un om simplu şi nici nu avea el prea mare idee de la cine a cumpărat maşina. A mers o perioadă cu ea şi, spun bârfitorii, omul a constatat o schimbare. Toată lumea îl saluta, rutierişti, cei care făceau patrulă, ori alţi oameni cu care nu avea nici în clin şi nici în mânecă. S-a gândit că nu e ceva în regulă, că el n-a ajuns nici primar şi nici câştigător la loto. A trecut însă cu vederea până într-o zi când a avut parte de o altă păţanie. S-a dus la piaţă să-şi cumpere de-ale gurii. Imediat, au tăbărât pe el vreo doi negricioşi, dar şi alţi comercianţi. Toţi îl întrebau acelaşi lucru: „ca de obicei?” Omul s-a tot frământat el ce or vrea să zică indivizii, şi s-a luminat după ce a deschis portbagajul maşinii. Imediat au sărit cei ce-l întrebau insistent dacă procedează ca de obicei şi i l-au umplut cu de toate. Carne, brânzeturi, băutură, fructe, ce avea fiecare la vânzare. După ce le-a spus că el a cumpărat maşina şi nu e şoferul celui despre care credeau comercianţii, toate darurile au dispărut ca prin minune, la fel cum au şi apărut.

Şoc şi groază cum s-ar spune pe nişte angajaţi ai unei uzine de la centrul judeţului, care produce electricitate. Nu cu puţin timp în urmă, oamenii au avut parte de o întâmplare pe cât de amuzantă, pe atât de periculoasă. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea la întreprindere, au nevoie de materie primă din zona cu multe lămpaşe, care este adusă cu trenul. La un asemenea transport, muncitorii aveau să descopere că într-un vagon, în loc de piatra care arde, era altceva. Oamenii s-au pus pe descărcat vagoanele şi totul a decurs bine, până când au ajuns la ultimul. Au tot auzit ei ceva necurat, dar nu s-au gândit o clipă la ce aveau să găsească. În clipa când au deschis obloanele vagoanelor, în loc să cadă cărbune, au sărit ca arşi zeci de maidanezi, flămânzi, speriaţi şi tulburaţi de drumul lung. Un edil din zona minieră, mai şugubăţ, s-a gândit că ar fi mai potrivit să trimită şi la judeţ vreo câteva necuvântătoare, că el are destule şi cum avea tras în gară un tren care mergea spre centru, a împuşcat doi iepuri dintr-un foc.