Categories: Gura lumii

Gura lumii – 29.05.2009

Un proiect finalizat recent, după secole de asteptări, si care ar trebui să se adreseze în special săracilor, devine peste noapte o afacere pentru oamenii care-l pupă si-l ridică în slăvi pe seful unei localităti. Respectiva realizare, spun gurile rele, este pozitionată în orasul cu cea mai mare întindere din tară, cum îi place sefului urbei să spună, iar în loc să beneficieze oamenii amărâti de el, pe lista de atribuire de locuinte se regăsesc numele unor persoane care conduc publicatii apropiate edilului sau angajati ai acestora. Cârco-tasii spun că deja pe firul afacerii au intrat mai multe echipe de băieti cu ochi albastri, care se pregătesc de un dosar penal. Asteptăm cu sufletul la gură să vedem ce va iesi din toată această smecherie concepută de băietii destepti.

Şefii unor localităti din sudul judetului au căzut de acord că un mod ieftin de a supune slujitorii condeiului, ar fi să le ofere niste diplome de recunostintă, urmate si de niste galbeni, asa de buzunar. Zis si făcut, oamenii, acolo unde au masini de vot personale au rezolvat problema si au dat legal spăgile, iar acolo unde masina de vot n-a functionat s-a dat chiar si ilegal. Asa sustin cârcotasii, cel putin. Astfel se face că, în valea respectivă, dacă mai sunt vreo doi, trei „găozari” si vreo două „păsărici” care să mai aibă curaj să arate lucrurile rele pe care omul de rând ar fi normal să le stie. Şi, dacă stai să te gândesti că doar pentru vreo câteva sute de lei, sefii si-au cumpărat linistea, atunci nu trebuie să ne mai mire că mâzgălitorii din zona respectivă gândesc doar cu burdihanul.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean
Tags: Gura lumii

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago