Categories: Gura lumii

Gura lumii – 29.06.2009

Vorbesc gurile rele că unul dintre reprezentanţii din eşalonul secund al guvernului în teritoriu – care în văzul lumii afişează o morgă de om echilibrat, tolerant şi critic la adresa colegilor de partid care greşesc, dar care în realitate face parte din plutonul de urzitori de intrigi şi răzbunări pline de venin -, a cam luat-o peste nas de la unul dintre liderii trandafirii din alianţă. Spun cârcotaşii, că portocaliul cu “n” feţe folosite în funcţie de împrejurări, a încercat să-l convingă pe liderul trandafiriu să voteze împotriva deciziei de ajutorare a primăriilor conduse de săgetători aflate în nevoi. Portocaliul i-a dat de înţeles colegului de alianţă – lider de grup în conducerea judeţului -care este substratul mânărelii. Cică primarii săgetători nu au primit intenţionat bani, pentru ca în momentul în care ajung în blocaj financiar, să fie nevoiţi să treacă la tabăra adversă, adică la portocalii. Cârcotaşii spun că trandafiriul i-a dat cu flit portocaliului şi i-a spus să nu-şi facă speranţe deşarte, deoarece, pentru el, este mai importantă verticalitatea politică şi nu s-ar face niciodată părtaş la distrugerea a jumătate din judeţ, de dragul unor jocuri politice meschine.
Se zvoneşte prin târg că directorul unei societăţi comerciale, schimbat mai zilele trecute din funcţie, era atât de paralel cu profesionalismul – criteriu des propovăduit de şeful lui de partid – încât s-a făcut de râs şi pe la ministere. Spun zvonerii, că ajungând în biroul finanţistului naţiunii, directorul nu a fost în stare să scoată decât vreo două vorbe despre programul de management privind redresarea economică a societăţii de stat care i-a fost încredinţată. Nici tu strategie, nici tu idei pentru bugetul de venituri. Dacă la primul capitol “profesionistul” a mai îngăimat vreo două vorbe, când s-a pus problema cheltuielilor, personajul a tăcut mâlc. Gurile rele spun că trandafiriul şi-a pus fermoar la gură, nu alta, că doar nu era să dea în vileag plăţile preferenţiale către un anumit primar de Vale, care cică l-ar fi pus director, iar acum trăgea foloasele. Vorbeşte lumea prin urbe că schimbarea directorului aservit şi paralel cu profesionalismul s-a făcut cu acordul partidului trandafiriu, alarmat de semnalele potrivit cărora, dacă nu se intervenea în regim de urgenţă, societatea de stat cădea iremediabil în goapa falimentului. Prin schimbarea “profesionistului” lor, au salvat ce se mai putea salva.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a dat startul la o­pe­rațiunea „pistol cu apă”, cu ventuze și cu bo­bițe de plastic.…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a fost…

12 ore ago

Bulina neagră

George R. Pentru că este acuzat de tentativă de omor după ce și-a împușcat iubita,…

12 ore ago

Disponibilizările colective continuă în județ. Ieri, 300 de angajați au primit preavize

Mediul privat, sufocat de taxele impuse de guvernul Bolojan, pare să fie în moarte clinică.…

12 ore ago

Cum lucrează administrația publică din Mărtinești? Cu oameni puțini

Magdalena Șerban Guvernul a impus o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi din…

12 ore ago