Categories: Gura lumii

Gura lumii 28.09.2011

Planurile unei uniuni proaspăt constituite printr-un oraş cu multe lămpaşe s-ar putea nărui ca un castel de nisip. Băieţii şi fetele de care vorbim au ticluit un plan, imbatabil, credeau ei, care să-i aducă direct în vârful administraţiei. Numai că edilul şef de aici este pe cale să le dejoace înţelegerea. Şi unde-şi bagă dracul coada, iţele cu greu mai pot fi descâlcite. Acesta a găsit o fisură, pe care a exploatat-o la maximum şi a reuşit să-l ţină pe tuşă pe tatăl contestatarilor, care a ascultat şi nişte sfaturi aparent binevoitoare, ce l-au înfundat de tot. Până când aflăm verdictul mai este puţin timp, dar la cât de liniştiţi stau conducătorii urbei, tare ne temem că planul uniunii a eşuat lamentabil.

Vorbeşte lumea că o ditamai demnitară, la care cu greu te-ai fi putut aştepta, a fost atât de orbită de nişte cuvinte frumoase şoptite în repetate rânduri de un edil de prin sudul judeţului, încât a uitat de orice urmă de prevedere şi a semnat ca primarul nişte hârtii care i-au fost băgate în faţă. Nu este vorba despre nimic amoros, aşa cum ar putea părea la prima vedere, ci doar de dorinţa tipesei de a strânge cât mai multe voturi la viitoarele alegeri. Şi, uite aşa, în oraşul respectiv au ajuns fonduri impresionante pentru un obiectiv inexistent. Între timp, şi femeia s-ar fi prins de gafa monumentală pe care a făcut-o, dar, cum nu mai poate da înapoi, se zbate să pună pe picioare edificiul nefuncţional, în care a pompat miliardele.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago