Gânduri mari pentru o investiţie turistică dintr-o regiune a judeţului. Gânditorii urbei şi amicii lor au gândit matoli şi au pus căruţa înaintea calului. Deşi lucrarea s-a făcut pe un deluşor, cu o căruţă de bani, cei în măsură să oprească risipa se gândesc cum să mai toace din avuţia locuitorilor urbei. Sub pretextul că staţiunea a avut un număr record de turişti anul trecut, adică ceva mai mulţi decât la un meci de oină, vor să aloce câteva sute de mii de euro pentru a duce utilităţile pe deluşor. Nu contează că în aşa-zisa staţiune nu sunt cabane, nu sunt turişti, nu este infrastructură pentru sporturile de iarnă. Important este că se va realiza o reţea pentru apa de ploaie, că altceva nu are ce transporta.
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…