Categories: Gura lumii

Gura lumii 27.09.2017

Unii oameni nu înţeleg că ulciorul nu merge la infinit la apă. Se sparge când îţi este lumea mai dragă, iar cioburile nu mai pot fi adunate la un loc. Ros de pizmă şi de ură că i-a fost smulsă din gură ţâţa cu firfirici, un individ din municipiul de la poalele cetăţii face orice ca să-şi submineze adversarii, pe care el singur în capul lui şi i-a creat. Dar, nu pricepe că în acest fel se dă de gol şi arată care i-au fost interesele în trecut. Crezând că va reuşi să acapareze atenţia tuturor şi le va lua faţa rivalilor închipuiţi, organizează acte încântătoare, menite a fi în detrimentul celor pizmuiţi de el. Spre uimirea multora care îl credeau un adevărat şi dedicat muncitor pe tărâmul valorilor culturale.

Râde hârb de oală spartă. Cam aşa s-ar putea defini modul în care reacţionează un ins intrat la apă din cauza propriilor orgolii şi apucături. Crezându-se un foarte bun şi subtil manipulator de opinii, omul nostru arată cu degetul spre ograda altuia, uitând că din propria lui curte a ieşit recent o monstruozitate compromiţătoare. Bine că a avut cum să o acopere, aşa încât nu a văzut-o toată lumea, sau nu toată lumea a vrut să o vadă. Aşa că, omul nostru s-a hotărât să meargă mai departe şi să lase impresia că este invincibil. Doar că, el şi acţiunile lui au devenit atât de transparente, încât nu mai pot fi pe placul şi aprecierea tuturor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

16 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

22 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago