Categories: Gura lumii

Gura lumii 27.09.2011

La fel cum orice minune ţine trei zile şi „minunea umană” oferită în acest start de sezon de o echipă cu pretenţii de performanţă şi moralitate din judeţ este pusă în umbră de informaţiile de pe… urmă. Cică liniştea şi pacea care au domnit la club în ciuda startului slab de campionat nu au fost determinate, cum se credea, de „înţelepciunea” sau de „umanitatea” oficialilor, ci de implicarea  echipei în jocuri de culise. Astfel, susţin gurile rele, că antrenorul nu a fost demis aşa cum se întâmplă şi la case mai mari şi că jucătorii au fost iertaţi de amenzi, deşi o meritau, pentru că ei ar fi pierdut cel puţin un meci, cu bună ştiinţă şi la ordinul conducerii. Partida incriminată este una în care trupa din judeţ a pierdut, surprinzător, acasă, cu o echipă dintr-o localitate mai celebră pentru vinuri, decât pentru fotbaliştii pe care i-a produs. Informaţia pare a fi aproape de realitate, mai ales că în meciul respectiv, jucătorii echipei incriminate au fost ca şi beţi, iar acum, în ultima etapă, au renăscut ca printr-un miracol şi s-au impus pe terenul unei rivale tradiţionale.

Activitatea şi rezultatele antrenorilor de fotbal depind de atât de mulţi factori, încât pot fi cu uşurinţă evaluate greşit. Tehnicienii pot fi criticaţi şi huiduiţi de suporteri şi chiar demişi de oficiali pentru rezultate slabe sau pentru un joc nespectaculos, fără ca aceştia să ştie problemele reale ale echipei. De exemplu, sunt cazuri în care de fapt, rezultatele nu sunt slabe din vina tehnicianului, ci pentru că fotbaliştii au trădat sau pentru că patronul echipei a impus anumiţi jucători care au redus randamentul echipei. Nu ştim care este exact situaţia la un club foarte iubit în judeţ la care antrenorul a fost demis recent. Însă, am intrat în posesia unui document care demonstrează slaba implicare a tehnicianului în pregătirea echipei. Astfel programul de pregătire al echipei, semnat de tehnician, a cuprins, în săptămâna ce a precedat un joc considerat derby, doar o oră şi 45 de minute de pregătire. În zilele de luni, miercuri şi joi, echipa s-a antrenat, conform respectivului program, câte jumătate de oră, de la 16.30 la 17.00, iar marţi, doar un sfert de oră, la sala de forţe, între 9.00 şi 9.15, pentru că evident, un astfel de antrenament era mai greu. Cu o astfel de pregătire şi rezultatul a fost pe măsură, jocul fiind pierdut, iar antrenorul demis.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

19 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

19 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

19 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

19 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

19 ore ago