Faptul că majoritatea oamenilor afirmă că învăţământul românesc este prost conceput e un adevăr. De asemenea, tot adevărat este că unii dascăli cad în păcatul de a acţiona în litera şi spiritul actual al strategiei educaţionale actuale. Şi cum programa şcolară se bazează pe acumulare cantitativă de informaţii şi nu pe a-i învăţa pe copii să înveţe, unii dascăli îşi terorizează elevii cu teme ucigătoare de zeci de exerciţii şi probleme, pentru a se simţi mai valoroşi. Cică un astfel de caz se derulează la clasa a II-a a unei şcoli de fiţe din oraşul cu cetate, unde doamna învăţătoare vrea să se remarce şi e în pană de idei mai înţelepte şi mai pedagogice. Ca reacţie inevitabilă, tuturor copiilor din respectiva clasă li s-a făcut lehamite de teme şi au ajuns să urască şcoala. În plus, întrucât copiii spun uneori lucruri trăsnite, „buba” a explodat la una dintre orele de ştiinţe naturale, unde un copil a pus sare pe rană. Cică la întrebarea educatoarei „ce ne dă vaca?”, elevul a răspuns cu maximă seriozitate că „TEME”. Evident, că toţi ceilalţi elevi au izbucnit în râs, dând dovadă de simţ al umorului, însă doamna s-a înfuriat. Întâi a încercat să afle care e sursa „informaţiei”, dar la întrebarea „cine ţi-a spus”, copilul a dovedit că e isteţ şi răspuns că a citit pe internet. Enervată la culme, învăţătoarea a făcut, într-o şedinţă cu părinţii, un scandal monstru. Iar ca prostia să fie maximă, învăţătoarea aplică în continuare arma prostului şi se răzbună pe copii cu şi mai multe teme.
Având în vedere Anunțul nr.23083/23.10.2026 și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru…
O operațiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor de la Crimă Organizată a…
Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…
Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…
Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Un tânăr de 23 de ani din județul Hunedoara, sudor de profesie și fără antecedente…