Categories: Gura lumii

Gura lumii 27.01.2017

Dacă pe vremuri o mare parte din copiii şi tinerii din România visau să ajungă pe culmile succesului în sportul rege, acesta a devenit în timpurile de acum un tărâm al dezamăgirilor. Bunăoară, despre un tânăr practicant al sportului cu balonul rotund, ce s-a afirmat în zona de sud a judeţului, vorbesc cârcotaşii cu părere de rău. Cei din lumea sportului spun că dezamăgit de promisiunile neonorate în utima perioadă, tânărului nostru i s-a cam făcut lehamite de acest sport. Şi, deşi are o vârstă propice performanţei, a hotărât să-şi agaţe ghetele în cui, stârnind destule regrete. Un motiv ce a stat în hotărârea lui a fost şi faptul că omul nostru şi-a găsit o slujbă mai de viitor şi mai bine plătită într-un domeniu în care fotbaliştii nu prea răzbesc. Ajutat şi de inteligenţa sa, fostul pe acum sportiv a realizat că în ziua de azi, bătând mingea pe coclauri, rişti să cam mori de foame. Şi tare bine i-a prins acum sfatul părinţilor, care l-au cicălit de mic copil să nu pună şcoala pe ultimul loc.

Vorbeşte lumea, căreia îi plăcea să petreacă la sfârşit de săptămână cu muzică autohtonă, că într-un local de pe malul Mureşului, atmosfera nu mai e ca în trecut. Asta deşi, cu ceva timp în urmă, în anotimpul rece, nu găseai un loc în liber în penultima zi a săptămânii în locaţia respectivă. Artişti de valoare încântau urechile publicului şi care mai de care se înghesuiau să-i asculte live. De la începutul sezonului actual se pare că atmosfera s-a cam stricat şi, conform gurilor rele, de vină sunt preţurile cam piperate abordate de patroni. Cârcotaşii mai spun că sala nu se mai umple ca altădată şi locuri goale găseşti puzderie, deşi artiştii sunt invitaţi în fiecare săptămână. Însă, tot conform zvonacilor de serviciu, lumea petrecăreaţă nu mai e dispusă să bage adânc mâna în buzunar, preferând căldura casei şi muzica ascultată la televizor.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Va asteptam maine la petrecere! Preturile sunt aceleasi ca anul trecut (pe restaurant), doar ca artistii nu inteleg ca oamenii, in zona noastra nu mai sunt dispusi sa bage adanc mana in buzunar pentru intrare.
    Oricum maine "jucam cu casa inchisa"!
    Va transmitem live pe facebook! :)

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

14 ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

15 ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

15 ore ago

Nu mai ai Cartea de Muncă, ieși la pensie cu bani mai puțini

Mulți hunedoreni întâmpină dificultăți deoarece nu au Cartea de Muncă. Asta înseamnă că vor primi…

15 ore ago

Detaliul din lege care a scăpat o firmă din Deva de o amendă usturătoare

O firmă din Deva a convins o ins­tan­ță de judecată, prin avocați, că a fost…

15 ore ago

Tânără de 26 de ani, găsită inconștientă cu droguri în buzunare

O tânără din Lupeni, în vârstă de 26 de ani, a fost găsită inconștientă pe…

15 ore ago