Categories: Gura lumii

Gura lumii 27.01.2012

Vorbeşte lumea prin municipiul cu Castel că o profesoară de la o şcoală postliceală are un mare viciu. Cică dăscăliţa cu pricina este dependentă de păcănele, în preajma cărora îşi pierde majoritatea timpului în care nu este la şcoală. Băgătorii de seamă spun că nu o dată s-a întâmplat ca duduia să fie surprinsă de elevii săi în timp ce juca la păcănele, prin cele mai rău famate localuri din urbe. Mai mult, circulă zvonul că din cauza dependenţei sale de jocuri, dăscăliţa a păpat nişte bani strânşi de la elevi pentru a-i duce într-o tabără de iarnă, dar şi banii colectaţi de  aceştia pentru cadourile de sărbători ce urmau să ajungă la copiii de la un orfelinat. Mai rău este, spun gurile rele, că de o vreme încoace, dăscăliţa de care facem vorbire a ajuns să ceară bani cu împrumut de la elevii săi, pe care, de regulă, uită să-i mai restituie.

Un personaj politic din judeţ, care pe lângă activitatea de ales local, practică şi medicina, a intrat în gura cârcotaşilor, după ce mai mulţi pacienţi s-au plâns de condiţiile de care (n-)au beneficiat la cabinetul acestuia, situat la parterul unui bloc. Oamenii – mai cu seamă pacientele de sex feminin – vorbesc că nu doar dezordinea şi spaţiul mic deranjează în respectivul cabinet medical, ci mai ales faptul că fereastra mare, care dă înspre o stradă circulată, nu avea nici măcar o perdea. Aşa că  ea oferea trecătorilor o transparenţă perfectă a examinării medicale, oricât de intimă ar fi fost aceasta. Iar doctorului cu putere de decizie în problemele de interes local se pare că nu-i pasă de pudoarea unor oameni, cărora nu le convine să se dezgolească, chiar şi până la brâu, ştiindu-se priviţi de te miri ce indivizi care se nimeresc să treacă prin faţa ferestrei cabinetului medical.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

15 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

15 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

15 ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

15 ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

15 ore ago

Consilierul local AUR Emanuel Clej cere demisia secretarului general al municipiului Deva

Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…

15 ore ago