Categories: Actualitate

Gura lumii

Pentru că destinul în privinţa performanţei nu este la fel pentru toţi fotbaliştii, mai sunt şi unii care nu reuşesc să scape de sărăcie, în ciuda faptului că au ceva talent. Mai rău chiar, gurile rele afirmă că sunt unii fotbalişti lipsiţi de caracter şi de onestitate, care profită de bunăvoinţa şi chiar de banii suporterilor, în scopuri personale. Spun cârcotaşii, că un astfel de jucător activează la o echipă din sudul judeţului, care este şi ea rău famată la capitolul onestitate. Cică, jucătorul cu pricina, la care două dintre cele trei nume ale sale sunt identice cu ale patronului unei televiziuni ce se ocupă cu scandaluri şi subiecte ciudate, este acuzat de un suporter că l-ar fi înşelat şi ar fi profitat de banii săi. Suporterul susţine pe diverse site-uri de pe Internet, că l-a împrumutat pe jucător cu bani în momentele când se plângea că oficialii clubului nu i-au achitat drepturile financiare şi că acesta nu i-a plătit datoria. Omul s-a plâns şi poliţiei că a fost păgubit, însă, purtătorii de chipiu au închis cazul. Indiferent de rezultatul anchetei poliţiei, recunoscută că ştie să muşamalizeze atunci când trebuie, nu credem că iasă fum fără foc şi că suporterul e atât de nebun, încât să acuze din senin pe cineva. Aşa că atenţie, întrucât şi „pădurea” fotbaliştilor are uscăturile ei.

Un fotbalist talentat, care s-a afirmat la o echipă alb-albastră din judeţ şi a activat apoi mai mulţi ani în primul eşalon, a ajuns în situaţia de a pupa vara asta acolo unde aproape că a scuipat la startul sezonului trecut. Sportivul a anunţat, vara trecută, că revine acasă, pentru a juca la apus de carieră la o echipă din judeţ, iar printre cele care i-au făcut o ofertă de transfer a fost şi o formaţie care era sponsorizată de firma la care lucra soţia sa. Gurile rele susţin că, deşi cu teamă în suflet, că riscă serviciul soţiei, care este inginer la respectiva firmă, dar cu orgoliu imens, jucătorul a refuzat oferta. Şi, a ales să evolueze la un club, dintr-o divizie inferioară, unde însă, avea garantat locul de titular şi era în relaţii de prietenie cu antrenorul. Mai mult, după ce i-a refuzat, jucătorul le-a transmis pe căi destul de directe boşilor firmei unde lucra soţia, că le va face viaţa un calvar, dacă îi vor concedia nevasta. Oameni de onoare şi care-şi cunosc interesul, patronii cu pricina n-au amestecat fotbalul cu afacerile şi nu au tulburat defel viaţa profesională a soţiei de fotbalist. Ironia soartei a făcut însă ca roata să se învârtă în vara aceasta în defavoarea jucătorului. Astfel, cârcotaşii spun că, nemulţumit de clubul la care a activat anul trecut, jucătorul s-a apucat să-şi caute echipă şi a ajuns exact în… curtea celei pe care o refuzase anul trecut, pentru că aici, criza financiară îşi face cel mai puţin de cap. Iar din leu-paraleu ce era, fotbalistul a devenit acum blând ca un mieluşel.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: 196 de milioane de euro din programul SAFE ajung la Digi, compania controlată de Zoltán Teszári

Magdalena Șerban Programul SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei) este un instrument financiar al Uniunii Europene…

44 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie care pe vremuri își angaja nea­murile spunând că poa­te da…

o oră ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru că a atras investiții importante în comuna pe care…

o oră ago

Bulina neagră

Dana Golea, de la Biroul de Presă al Primăriei Deva Pentru că la orice solicitare…

o oră ago

A XXVII-a reuniune a Comisiei Mixte de Istorie a Academiei Române și a Academiei Ungare de Științe – Deschiderea oficială

Ieri, în Sala de Ședințe a Consiliului Ju­dețean Hunedoara, a avut loc deschiderea oficială a…

o oră ago

Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare

Sindicaliștii din spitalele din Ro­mânia au intrat ieri dimineață în grevă japoneză, nemulțumiți de proiectul…

2 ore ago