Categories: Sport

Sancţiuni financiare la FC Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Jucătorii şi antrenorii grupării „alb-albastre” au fost penalizaţi cu 25 la sută din salariul pe luna martie, din cauza eşecurilor ruşinoase din primele două deplasări ale returului. Unii dintre componenţii lotului au primit şi ultime avertismente înaintea excluderii din lot.
Penalizaţi pentru lipsa de atitudine
Cele două înfrângeri cu scorul de 0-4 suferite în partidele din deplasare, cu Performanţa Ighiu şi conjudeţeana CNS „Cetate” Deva, s-au dovedit greu de digerat de suporterii şi oficialii grupării FC Hunedoara. În urma unor şedinţe de analiză a celor două partide, conducerea clubului „alb-albastru” a decis că e nevoie de sancţiuni financiare pentru a-i readuce pe jucători cu picioarele pe pământ. „Scorurile umilitoare şi lipsa de atitudine arătată de echipă în cele două partide pierdute cu scorul de 0-4 au provocat suferinţă şi dezamăgire în cadrul clubului. După eşecul de la Deva, jucătorii nu au mai avut liber în weekend ca de obicei, ci au fost chemaţi la antrenamente. În plus, noi, cei din conducere, am analizat situaţia echipei în mai multe şedinţe şi am decis sancţionarea antrenorilor şi jucătorilor cu 25 la sută din salariul pe luna martie, din cauza acestor rezultate”, a afirmat Alin Barna, preşedintele FC Hunedoara. Oficialul a precizat că fotbaliştii şi tehnicienii şi-au primit pedepsele fără a comenta ori ameninţa cu greva, deşi există unele întârzieri salariale. „Nimeni nu a avut nimic de comentat şi nu au existat ameninţări cu greva, pentru că toţi sunt afectaţi de aceste rezultate negative. Jucătorii au fost înţelegători şi cu situaţia de la club, în condiţiile în care există unele restanţe salariale, în condiţiile în care în februarie am plătit salariile pe luna noiembrie a anului trecut. Toţi au înţeles că prioritară e participarea la competiţii spre care am canalizat resursele financiare de care dispunem în această perioadă”, a spus Alin Barna.
Şedinţă şi cu suporterii
Jucătorii şi oficialii echipei FC Hunedoara s-au întâlnit luni, la stadion, şi cu un grup consistent de suporteri care au venit să ceară socoteală jucătorilor. Discuţiile au durat mai bine de o oră, iar la final, fiecare parte a concluzionat că întâlnirea a fost una constructivă. Jucătorii şi-au cerut scuze pentru prestaţia de la poalele Cetăţii şi au promis că vor încerca să se revanşeze în jocurile ce urmează. „Toţi au fost de părere că e momentul să strângem rândurile şi să muncim pentru reabilitarea echipei. Sperăm ca în meciurile următoare rezultatele să fie mai bune şi ne dorim ca în partida cu ACS Poli Timişoara, care e una specială pentru suporterii noştri, să le facem o bucurie printr-un rezultat pozitiv”, a spus Alin Barna.
În primele patru etape din retur, FC Hunedoara a obţinut o victorie 2-1 cu CS Ineu, o remiză 1-1 cu Naţional Sebiş şi a suferit două înfrângeri, ambele cu 0-4, în meciurile cu Performanţa Ighiu şi CNS „Cetate” Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

19 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

19 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago