Gura lumii, 25.05.2012

Cică-i mare supărare, mare, vorba cântecului, în tabăra unui candidat la şefia instituţiei legislative judeţene. Asta, pentru că omul, indiferent ce mişelii a făcut, ca să-i păcălească pe alegători, chiar dacă şi-a sacrificat fără nici o problemă de conştiinţă colaboratorii apropiaţi, despre care a ajuns la concluzia că l-ar încurca în goana lui disperată după voturi, îşi dă seama că se află tot în spatele principalului său contracandidat. Şi, cu cât fac el şi ciracii lui mai multe porcării de sorginte securistă, menite a schimba intenţiile de vot ale oamenilor, cu atât acestea se îndreaptă în număr tot mai mare spre contracandidatul său. De aici marea disperare care l-a cuprins pe candidatul cu pricina şi pe trepăduşii care mişună în preajma sa. Dar asta nu-i totul. Cică, spun zvonerii din anturajul său, omul nostru, care a reuşit să-şi facă mai mulţi adversari decât crede, a aflat că aceştia îi pregătesc o lovitură decisivă, pe care urmează să i-o dea la momentul potrivit. Şi acesta-i un alt motiv să-i ţâţâie turul pantalonilor. Că nu ştie ce-i pregătesc adversarii, ca să poată eventual contracara lovitura.

Vorbeşte lumea că un personaj de pe scena politică a judeţului a intrat în gura cârcotaşilor, după ce şi-a bătut joc de mai multe persoane, cărora le-a oferit, prin intermediul firmei al cărei proprietar (mascat!) este, ocazia să muncească şi să câştige un bănuţ. Toate bune şi frumoase, ziceau atunci oamenii. Numai că demnitarul nostru – care de regulă se bate cu cărămida în piept cât este el de corect şi trage tare în adversarii politici, „demascându-le”, cică matrapazlâcurile – când a fost vorba de afacerea lui, a uitat de corectitudine şi respectul faţă de lege. Aşa că le-a propus celor pe care i-a angajat să facă lucrarea la negru, ca să-i poată plăti cică cu sume mai mari, deoarece nu va trebui să dea bani la stat. Oamenii, ce să zică? Dacă domnul şef spune că-i mai bine aşa, aşa să rămână. Şi s-au apucat de treabă, terminând-o în timpul prevăzut. Dar, când să fie cu plata, atunci a fost mai greu. Mai întâi, omul le-a zis că-i plăteşte peste câteva zile, apoi, că le dă bănuţii de Paşti, pentru ca, în final, să-şi dea seama oamenii că demnitarul s-a referit la Paştile Cailor, când le-a spus că-i va plăti şi că ei au rămas cu ochii în soare, deoarece nici nu puteau face dovada că au lucrat la firma acestuia.