Gura lumii, 25.03.2014

Cum se schimbă lumea hunedoreană de la o zi la alta, mai ales în apropierea alegerilor, de nu mai ştiu isteţii de zvonaci ce-i bârfă şi ce-i adevăr de-a binelea! Aşa se face că ceea ce spuneau ei, cu ceva zile în urmă, referitor la un doritor de fotoliu cu state vechi şi voinţă crâncenă, cum că ar fi început sponsorizarea tuturor celor care s-ar fi putut pune de-a curmezişul candidaturii, la blocaj, la gioale, s-ar dovedi, în realitate, un zvon absolut fără fundament. Cum în zona citronică nu se găsea neam de candidat mai de Doamne-ajută, a devenit o poveste cu dus şi întors, ca în cibernetică: aduce omul nostru tot ce mişcă prin partea locului şi se urcă-n şa, diii, candidatura mea!!! Şi se bucură toată lumea, că pe-acolo se găsesc de toate, de la firul ierbii, la pulpana codrului mumă, în pas de grătar cu caş şi ceapă verde.

Se vede bine că munca la Bucureşti poate crea traume greu de suportat şi mutaţii neuronale în sensul entropiei crescătoare până la rar şi rar de tot. Aşa s-ar fi întâmplat şi cu un ales hunedorean, suficient de palid, încât să ne sperie, şi inexact de vânăt, după cine ştie ce confruntări în oglindă, încât să ne alunge către propriile locuinţe. Da, ne spun oamenii, care umblă prin târgul central, cu locuri de joacă la preţ de cartier de vile – un loc, un cartier -, că purtători de cartoane zburătoare au înspăimântat cetăţeanul şi cetăţencele, răspândind în sute de exemplare, cartoane lamulţaneşti pline de floricele desenate probabil de copii de grădiniţă, înflorind un calendar ce nu poate fi citit, un text înspăimântător despre onoare şi tocmeală şi o poză din care înţelege fiecare că tuturor ne este greu, dar unora le e greu rău de tot. Oricum, lipseşte nota: interzis sub un an şi peste doi.