Categories: Gura lumii

Gura lumii 25.03.2011

Vorbesc cârcotaşii că nişte oameni ai legii de printr-o zonă cu mulţi moţi îşi cam depăşesc atribuţiile de serviciu. Spun gurile rele că respectivii poliţieni organizează în anumite nopţi „filtre” pe un drum naţional din zonă, nu exagerat de tare circulat, dar totuşi. Zvonerii vorbesc pe la colţuri şi prin birturi că respectivii miliţişti trag pe dreapta maşinile cu mărfuri şi îi iau la purecat pe şoferi. Şi, cică, mi ţi-i freacă pe aceştia, până oamenii pricep şi umblă la portofel, vârând în buzunarul larg al purtătorilor de chipiu, „donaţia” de rigoare. Cârcotaşii susţin că această situaţie se menţine de mai multă vreme în acel loc, însă se pare că nimeni nu a luat vreo măsură împotriva celor care-şi încalcă atribuţiile de serviciu, deoarece n-au trecută în fişa postului să desfăşoare o asemenea activitate şi, mai grav, iau şpagă.

Spun gurile rele că mai mulţi primari dintr-o zonă pe unde au trăit dinozauri, au bătut palma şi îl vor susţine, cu toţii, pe un edil şef care a ajuns să nu mai fie iubit în partidul său. Zvonerii dau ca sigură hotărârea mai multor edili din zona respectivă, cu carnete la partidul cu trei roze şi la cel cu săgeată, de a-l urma pe fostul lider al săgetaţilor din judeţ. Cârcotaşii informează că primarii au luat această decizie, după ce nu au fost de acord cu modul în care a fost mazilit colegul lor şi susţin că el va fi cel care va avea câştig de cauză într-un război politic local, care durează deja de peste un an. Aşa se face că edilii cu pricina nu mai vor să asculte de ordinele şefilor de partid şi sunt decişi să rupă pisica-n două.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asta se intampla si la Simeria si la Petrosani si la Brad. De fapt cel mai bogat militian din Valea Jiului e cel care are postul de lucru la bariera forestiera. Acolo e vames.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

11 ore ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

11 ore ago

Bulina albă

Raluca Camgea, bibliotecar la Școala Gimnazială Nr. 6 din Petrila Pentru câștigarea Bursei Naționale a…

11 ore ago

Bulina neagră

Ionică B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru nerespectarea ordinelor de…

11 ore ago

Traficant de droguri, bun negociator la judecată

Individul a încercat să trimită în țară un colet în care se afla cocaină. A…

11 ore ago