Vorbeşte lumea pe la colţ de stradă, mai bine zis prin preajma liceelor dintr-o localitate minerească din sudul judeţului, că o dată cu începerea examenelor de bacalaureat au intrat în funcţiune şi vechile obiceiuri, despre care mai marii peste învăţământul hunedorean credeau că au fost eradicate de prin şcolile judeţului. Despre ce este vorba? Spun gurile rele că în aproape toate unităţile şcolare, ai căror elevi susţin bac-ul, la iniţiativa unor oameni de bine, persoane importante, monşer, elevii au început să strângă bănuţii pentru sucurile şi gustările supraveghetorilor şi examinatorilor şi pentru niscaiva plocoane la final de examene. Acum, noi nu băgăm mâna-n foc că aşa este, dar zvonerii şi răspândacii din oraşul respectiv vorbesc că „taxa” percepută de la şcolarii interesaţi ar varia între 10 lei şi 30 de lei, în funcţiie de posibilităţile materiale ale fiecărui elev.
Mare minune, dar dezgustătoare, într-un foarte mare magazin, de la marginea municipiului Deva, care se laudă peste tot că se respectă, dar mai ales pe cei care îi trec pragul pentru a-şi face cumpărăturile. Potrivit gurilor rele, în supermagazinul cu pricina, în care nu ai acces, decât în cazul în care eşti deţinătorul unei legitimaţii, igiena dezastruoasă, din toalete, a făcut mulţi cumpărători să iasă de acolo ţinându-se de nas. Poate că ar fi fost de înţeles, dar nici aşa nu aveau scuze, dacă toaletele erau descoperite murdare spre seară, atunci când deja erau folosite o zi întreagă dar, cel care a dat nas în nas cu dezastrul şi duhoarea, spune că s-a dus la cumpărături în jurul orei 10 dimineaţa. Pentru că a avut nevoie la toaletă, a descoperit mizeria inexplicabilă pentru el, mai ales că acest magazin vinde şi hârtie igienică, produse de curăţat şi are şi apă curentă, lucruri suficiente pentru o minimă igienă.
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
View Comments
la ,,avram stanca,,din petrosani tov markos se ocupa personal de ,,operatiune,,8
FELICITARI! Ma bucur de cate ori aud nume!