Dezastru într-o organizaţie de partid din sudul judeţului, după ce mai mulţi membri au anunţat că vor să părăsească barca. Şeful lor e plin de spume, spun gurile rele, şi urlă cât e ziua de lungă, că-i dă afară pe toţi cei care se gândesc să trădeze, că-i mută din regiune, că face şi drege. Motivul pentru care de organizaţie s-ar putea alege praful este legat chiar de şef. Nu de rezultatul alegerilor, pe care organizaţia le-a câştigat în aria ei, spun cârcotaşii. Cei care de multă vreme îi vânează postul au găsit acum că este cel mai bun moment să-şi debarce şefu, ce are de câţiva ani rol de exponat. Momentul e numai bun, dat fiind faptul că s-a creat o degringoladă în partid, iar şansele de reuşită sunt mari. Cârcotaşii mai spun că mutarea prin care faraonul va fi înlăturat prevede ca jumătate din organizaţie să ameninţe cu demisia, lucru care ar urma să se întâmple chiar în aceste zile.
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…
S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…
Bilanț încurajator pe șoselele din județul Hunedoara. Numărul accidentelor rutiere grave, al persoanelor care și-au…