Povestesc cârcotaşii pe la colţuri că un edil de pe la noi are oarece probleme, după ce a fost reclamat că a făcut ceva matrapazlâcuri. Omul nostru s-a supărat foarte tare când a aflat cine l-a turnat. Nimeni altul decât prietenul lui de suflet, pe care l-a ajutat de câte ori a avut nevoie. Zvonerii de serviciu susţin însă că edilul respectiv stă liniştit, ştiindu-se nevinovat, însă fireşte că nu-i convin aceste delaţiuni, care îi dau dureri de cap, fiind nevoit să bată drumul des până la anchetatori. Problema-i că edilul de care facem vorbire nu doar că a terminat-o cu protejatul său, dar se pare că i-a băgat şi el o şopârlă pe unde trebuie. Nu de alta, dar să vadă şi el cum este să baţi drumurile pe la Parchet şi să dai cu subsemnatul.
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…