Spun cârcotaşii că abia ce a apucat lumea să se bucure de reparaţiile la drumul spre „litoralul hunedorenilor”, că blestemul lacului a lovit din nou. De această dată sub forma unor mormane de gunoaie care cresc într-una la sfârşit de săptămână şi nu se dau duse cu una cu două din jurul containerelor de pe marginea şoselei. Unii patroni de pensiuni s-au plâns în zadar că putoarea emanată le alungă turiştii, maşinile de gunoi se lasă aşteptate zile în şir, iar când vin, îşi fac treaba cam pe jumătate. Păcat de frumuseţea locului de agrement şi de miile de oaspeţi ai săi, din ce în ce mai dezamăgiţi.
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…