Categories: Gura lumii

Gura lumii, 24.05.2017

Alergia cu rujeola seamănă foarte bine între ele. Sau cel puţin asta reiese din concluziile unor medici dintr-un municipiu important din judeţ. Bolnav de-a binelea, un pacient a alergat la doctorul său să-i dea o alinare. A căpătat rapid un diagnostic de alergie şi o reţetă de medicamente, pe care cu încredere le-a luat. Dar, boala în loc să-i treacă s-a agravat. Toată pielea i s-a umplut de bube şi febra îi crescuse de nici termometrul nu o mai putea măsura. Aşa că a mers la urgenţa spitalului din localitate. Dar şi acolo, ce să vezi, medicii i-au spus că are alergie „severă”, adăugându-i câteva medicamente în meniu şi spunându-i că dacă vrea să-şi facă analize, rezultatele le va afla abia peste trei luni (!?). Ajuns acasă, omul nostru a intrat în delir de la febră. Medicamentele nu-l ajutau cu nimic. Salvarea şi-a găsit-o la un prieten din alt judeţ, medic de profesie, care dintr-o singură privire prin „skype” i-a spus că are rujeolă. Şi aşa a fost. Morala la această poveste ar trebui să o trageţi singuri, dragi cititori, operaţi la genunchi, deşi vă dureau coatele, sau suferinzi de maladii grave şi trataţi cu vitamina C.

Spun gurile rele că de când emisiunile de concursuri culinare s-au înmulţit, unii muşterii nu mai au pace în stomac. Nevestele lor aplică mot-a-mot reţetele aflate de la chefii de la televizor, iar ei sunt nevoiţi să le consume. Şi, nici nu pot comenta foarte mult, pentru că riscă să-şi supere consoartele şi să rămână nemâncaţi cu săptămânile. Aşa se face că oamenii noştri au trecut de la sarmale şi mămăligă la salate cu rucola asezonate cu ingrediente sofisticate, încât la fiecare înghiţitură experimentează senzaţii tari, de le ies ochii din orbite. Dar cel mai rău a păţit-o un ins care trebuia să participe la un concurs sportiv. După ce s-a îndopat cu preparatele nevesti-sii, pe atletul nostru l-a apucat o cufureală, încât nu a mai putut intra în teren. Fără să ştie despre problemele prin care trece, camarazii lui au crezut că i-a trădat. Când, de fapt, omul nostru era doar credincios bucatelor preparate de nevastă-sa.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

4 ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj din zona noastră a fost rugat, politicos,…

7 ore ago

Bulina albă

Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…

7 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

7 ore ago

DREPT LA REPLICĂ. La articolul publicat de Mesagerul Hunedorean „Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de «dezmăț bugetar»”

Articolul publicat de Mesagerul Hune­dorean încalcă flagrant principiile deon­tologiei jurnalistice și înlocuiește infor­marea corectă cu…

7 ore ago