Categories: Gura lumii

Gura lumii 24.05.2013

Circulă zvonul că una dintre cele mai serioase firme de taxi din reşedinţa de judeţ începe să-şi piardă clienţii, din cauza angajaţilor cu guri spurcate. Cică tot mai mulţi sunt nemulţumiţi de discuţiile vulgare purtate de dispeceri şi şoferi prin staţia de emisie – recepţie, cu atât mai mult, cu cât unii clienţi îşi duc copiii la şcoală, cu taxiul. Oamenii spun că nu înţeleg rostul unui astfel de limbaj, ori de ce taximetristul nu opreşte staţia în momentul în care vede că se vorbeşte ca la uşa cortului, şi zic că se văd nevoiţi, în cele din urmă, să renunţe la serviciile firmei sau să facă o sesizare împotriva acesteia.

Spun gurile rele că dascălii de la o unitate de învăţământ din judeţ au lansat, de curând, preţul lucrărilor ce scot absolvenţi pe bandă rulantă. Vestea, aşteptată cu sufletul la gură de zeci de tineri ce-şi făceau griji că nu reuşesc să strângă suficienţi bani, iar data examenului e tot mai aproape, a calmat rapid spiritele. Anul acesta, cică lucrarea respectivă nu costă mai mult de patru sute.  De euro, se înţelege. Aşa că proaspeţii absolvenţi au răsuflat uşuraţi, pentru că la o astfel de sumă se aşteptau şi ei. Au făcut rapid lista şi au strâns bănuţii, iar acum, aşteaptă cuminţi sfârşitul şcolii.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

2 zile ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

4 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

4 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

4 zile ago