Spun gurile rele că o doctoriţă de pe la noi, care a avut ceva probleme în legătură cu luatul mitei, s-a liniştit tare de tot. Cel puţin aşa spun zvonerii. Cică mulţi şi-au păstrat obiceiul de a da ceva bani, dacă vor să obţină unele beneficii şi nu au actele tocmai în regulă. Numai că se pare că a intrat frica în doctoriţa de care vorbim, aşa de tare, că ea nu mai îndrăzneşte să pună mâna pe banii clienţilor, deşi unii se roagă de femeie tare de tot. Aşa că, lucrurile s-au aranjat bine pentru oameni, care pot obţine, dacă sunt cu toate în regulă, documentele necesare. Situaţia nouă îi miră pe unii dintre cei care trec pragul cabinetului duduii cu pricina, pentru că nu le vine să creadă că se poate şi aşa. Nu de alta, dar mai demult, altfel mergeau lucrurile aici.
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…
Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…