Sărăcia a transformat campionatele de fotbal ale ligilor inferioare, în competiţii de doi bani. Foste pepiniere de talente, de unde se aprovizionau chiar marile echipe, aceste întreceri au devenit de râsu’ lumii. Numărul echipelor a scăzut, iar nivelul calitativ al partidelor este extrem de modest. În plus, incidentele şi violenţa asupra arbitrilor au luat amploare, iar respectul şi pasiunea pentru fotbal s-au cam atrofiat. Un exemplu al lipsei de seriozitate, interes şi implicare, a „manelismului” ce a invadat şi fotbalul, l-a oferit un jucător al unui club dintr-un oraş siderurgic, care altădată activa în Liga secundă şi a dat jucători chiar formaţiilor din primul eşalon. Respectivul fotbalist de sfârşit de săptămână, care este titular al postului de portar al echipei sale, a întârziat mult şi bine la meciul de pe teren propriu al echipei sale cu lidera clasamentului, tot o echipă dintr-un oraş siderurgic. Obligat de situaţie, antrenorul a trimis între buturi un junior, care de regulă era portar de rezervă. Tânărul a încasat două goluri hilare şi a fost salvat de la umilinţă de sosirea titularului de drept la sorul de 1-2. Numai că, întârziatul a făcut-o şi mai lată şi a mai încasat alte cinci boabe, astfel că echipa sa a pierdut la o diferenţă de şase goluri.

Un celebru cântăreţ de manele, cu titlu de rege al domeniului, care are, printre altele, şi o vilă în urbea sa natală, un oraş minier din sudul judeţului, a rămas fidel frumuseţilor din zona respectivă. Cel puţin în privinţa „actului artistic”. Cică, în ultima vreme, manelistului i s-a pus pata, la modul artistic desigur, pe o jună blondă, implicată în fenomenul sportiv. Încântat de nurii domnişoarei, care prin prisma criteriilor sale estetice este o prinţesă de aur sau o zână din poveşti, manelistul vrea ceva mai mult, decât să o aibă… ca muză pe frumoasa blondă. Cântăreţul îi face fetei propuneri, fără număr, fără număr, pentru a… apărea într-un videoclip al uneia dintre ultimele sale creaţii. Numai că, oficial, „prinţesa” se lasă greu, în ciuda atractivelor posibile câştiguri financiare şi de imagine. Totuşi, sunt şi cârcotaşi, care spun că fata a acceptat şi chiar arde de nerăbdare să se vadă pe sticlă şi să „zboare” la vreo televiziune unde audienţa e dată de frumuseţea asistentelor din platou. Şi nimic nu pare imposibil, mai ales că deja o altă frumuseţe din zonă a reuşit deja, ceva similar, pe filiera unui creator de modă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

19 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

19 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

19 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

19 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

19 ore ago