Vorbeşte lumea că una din firmele care au fost desemnate să se ocupe de o lucrare de asfaltare în municipiul cu cetate şi-a cam băut joc de cetăţeni. Mai precis, pe principiul după noi, potopul, lucrătorii firmei care s-a ocupat de refacerea trotuarelor şi-au făcut treaba de mântuială. În faţa sediului unei societăţi, după ce a alarmat administratorul să dea maşinile la o parte ca să poată continua cu lucrările, muncitorii cu pricina au făcut repede şi degrabă lucrul doar pe jumătate, aşa încât omul nostru s-a trezit cu o operă de toată frumuseţea. Ca să nu mai vorbim că au astupat cu asfalt şi o parte din gurile de canalizare. La nici doi paşi de minunăţia asta, au alertat o familie să se pregătească să intre în curte de acum înainte pe o cale de acces proaspătă. Muncitorii pricepuţi s-au apucat să lucreze aşa cum au promis, dar au abandonat şi aici la scurt timp, după ce au aruncat o grămadă de pietriş în faţa casei omului, ca să nu spună că n-au făcut nimic. Aşa stând lucrurile, oamenii de pe respectiva stradă mai speră că reprezentanţii primăriei, când vor veni să facă recepţia lucrărilor, îi vor pune pe constructorii cu pricina să-şi facă treaba ca lumea.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
View Comments
Va considerati corupti de a-ti sters comentariul ?