Au căzut la pace şi vor face echipă după vot. Este cel mai recent scenariu dintr-o urbe vestică a regiunii cu lămpaşe. Gurile rele spun că între actualul conducător şi fostul său secund, individul care avea o problemă cu cei care învârt de ”covrig” pentru o pită curată, s-a produs împăcarea. Cârcotaşii spun că şeful urbei ar fi fost forţat să accepte împăcarea. Fostul şi viitorul lui aliat n-a rupt legăturile de prietenie fără să aibă o carte în mânecă. Astfel, dacă este să ne luăm după bârfitori, omul a plecat cu o agendă buclucaşă în care erau trecute nişte încasări lunare. Mai precis, în caieţel erau trecute procentele de pe urma contractelor, procente ce trebuiau încasate de el şi virate primului om al urbei. Individul ştie că este de penal ceea ce făcea, dar tot l-a dus mintea că ar putea scăpa ieftin în urma unui autodenunţ. Aşa că şi-a jucat cartea la două mâini şi i-a ieşit.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…