În capitala regiunii cu multe lămpaşe, au apărut din colţuri îndepărtate ale ţării mai mulţi manglitori care fac prăpăd, iar cârcotaşii spun că autorităţile sunt exasperate de numărul lor tot mai mare. Bunurile furate sunt variate, de la borcanele cu murături, scule electrice şi până la biciclete. Acestea din urmă sunt preferate pentru că se dau repede. Locul de desfacere este peste graniţa judeţului, în târgul de vechituri din Gorj. Degeaba fac oamenii legii pânde şi chiar îi prind, pentru că odată aruncaţi după gratii, alţii le iau locul. Toată lumea se întreabă de ce au ales o zonă săracă, unde poţi comite în mare parte doar găinării. Gurile rele spun că există o explicaţie cât se poate de plauzibilă. Câţiva dintre haiduci vin de peste hotare, pentru că sunt luaţi în vizor acolo şi nu mai pot opera, iar alţii au trăit în urmă cu aproape un deceniu în zonă. Şi-au făcut bagajele şi s-au întors la locurile de baştină, după ce li s-a dat un sac de bani, însă paralele s-au terminat de mult şi cum zona lor e şi mai săracă, au revenit la fosta lor casă.