Categories: Gura lumii

Gura lumii, 23.01.2020

Forfotă mare într-o urbe din sudul judeţului, după ce un tablagiu a fost turnat de către un interlop. Omul este cercetat în secret de superiori şi ar putea să producă un alt scandal al deceniului în regiune. Bârfitorii cunosc în amănunt cazul şi spun că tablagiul a fost perpelit de anchetatori şi e pe punctul de a da din casă tot ce ştie. Aşa că omul a primit prin intermediul unor „săgeţi“ un mesaj de a-şi ţine gura. În caz contrar, nu doar el va avea de suferit. Cârcotaşii spun că el a fost silit de superiorii săi să facă pe orbul la infracţiunile unui clan interlop din zonă, clan cu care comandantul îşi servea aproape zilnic ceaiul de seară. A primit în schimb atenţii grase şi el. În cele din urmă, fiind doar un pion, el a fost sacrificat de un membru al clanului. Prins pentru o faptă, interlopul a dat ceva la schimb ca să scape mai uşor, fără să realizeze că ar putea da naştere unui adevărat taifun.

Au acaparat cam tot ce înseamnă avut public şi sunt pe cale să pună stăpânire pe jumătate din suprafaţa forestieră a unei întinse localităţi cu lămpaşe. Mai exact, fără lămpaşe, că de vreo patru ani acestea s-au stins în urbe definitiv. Caracatiţa are în componenţă angajaţi ai instituţiilor care ar trebui să vegheze la respectarea legii, dar şi din altele de forţă. Batalionul specializat în falsificări de acte ce atestă proprietatea, a pus ochii pe o pădure seculară aflată în posesia statului, iar acum se pregăteşte să o radă de pe faţa pământului. Din pix sunt măsluite documentele, iar sub oblăduirea atentă a celor care ar trebui să le vină de hac, deja au fost transferate câteva zeci de hectare pe numele unui individ dintr-un judeţ vecin. Un escroc care e de fapt artizanul acestei afaceri necurate şi care a procedat la fel şi în judeţul său, ori în cele învecinate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

18 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

2 zile ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

2 zile ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

2 zile ago