Gurile rele din judeţ au remarcat, nu o dată, şmenurile care se fac într-o instituţie care are rolul de a organiza şi a impune respectarea regulamentului, deci a legii, într-o competiţie sportivă. E aproape evident, pentru oricine cu mintea limpede, că respectiva instituţie face jocul unei echipe care are un antrenor într-una din comisiile sale. Echipei cu pricina i se fac fel şi fel de favoruri şi i se aranjează ploile, pentru a câştiga competiţia, demers ce doboară două ţinte dintr-o lovitură. În primul rând, i se satisface orgoliul antrenorului cu pricina, mare şef de comisie. Apoi, e pus cu botul pe labe preşedintele unui club care se ţine de memorii şi petiţii. Veţi spune că acest gen de manevre este obişnuit şi nu reprezintă nici un fel de noutate. Ei bine….totul e o culme a nesimţirii, pentru că victime ale acestor manevre sunt nişte copii, de 11-13 ani, care vor să facă sport şi visează la performanţă.

Un patron al unei echipe de fotbal, care a fost exclusă în acest sezon din campionat, din cauza datoriilor, dă senzaţia că regretă enorm faptul că s-a zgârcit la câteva sute de mii de euro, întrucât suferă acum la „corazon” şi la orgoliu. Omul e vizibil afectat că a rămas fără „jucăria” care-i aducea adrenalină în fiecare week-end, care îi dădea senzaţia de maximă putere şi reală importanţă într-un fenomen al „greilor”, ca fotbalul, şi care îi şi facilita apariţii dese în mass-media. După ce s-a perindat în calitate de prieten, invitat sau simplu spectator la meciurile mai multor echipe din ţară, unde avea intrare, omul pare că s-a săturat de aceste roluri fără valoare. Spun gurile rele, că patronul le vorbeşte tuturor celor care stau să-l asculte despre cum va investi şi despre ce planuri are pentru a-şi reînvia echipa şi a o readuce în activitate, acolo unde în mod tradiţional a fost timp de peste 90 de ani. Numai că, pentru persoanele care îl cunosc, poveştile patronului sunt vorbe de adormit fraierii şi texte răsuflate pentru spălarea păcatelor. Mai ales că financiar, patronul nu stă pe roze. Există însă şi posibilitatea ca pierderea avantajelor de imagine aduse de echipa de fotbal să fie atât de dureroasă, încât patronul să-şi facă pe dracu-n patru, pentru a avea din nou minunata jucărie.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Chiar daca sunt de acord ca este posibil ca "gurile rele" sa spuna adevarul, pentru a nu se face confuzie, completez, spunand ca respectiva "instituție" despre care se face vorbire este de fapt o asociatie privata fara nici o legatura cu ceea ce inseamna o institutie si are rol de coordonare in judet la un anumit sport ...( ...nu am precizat sportul, asta asa, ca sa fiu si eu in ton cu rubrica).

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

5 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

5 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

o zi ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

o zi ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago