Categories: Gura lumii

Gura lumii 22.03.2013

Cârcotaşii au aflat şi vorbesc pe la colţuri că o consilieră blondă dintr-o firmă privată a primit sarcini noi în ultima perioadă, după ce şeful ei are aşa de mare încredere în ea. Zvonerii povestesc că blonda de care vorbim, după ce s-a şcolit în străinătăţuri, să danseze prin baruri, a ajuns să ocupe la firma respectivă un post extrem de important, de consilier al directorului general. Se pare însă că între cei doi e mai mult decât o relaţie de serviciu, cel puţin, aşa susţin gurile rele, dar noi nu băgăm mâna-n foc pentru asta. Cică, domnişoara de care vorbim se ocupă cam jumătate din timpul dedicat serviciului, cu vânzările, pentru că se pare, ea se descurcă foarte bine când vine vorba de această activitate. Aşa că, persoanele care lucrează de ani buni în departamentul de vânzări de la firma cu pricina s-au crucit când au auzit că respectiva consilieră s-a băgat peste ele, ea care se pare că nu are nici în clin, nici în mânecă cu produsele pe care societatea le comercializează. Numai că, susţin zvonerii, doar cine dă din coate poate ajunge sus. Şi, cârcotaşii spun că vor fi informaţi chiar şi şefii din străinătate în legătură cu ascensiunea domnişoarei blonde, care dintr-o dată, are mare trecere prin firmă.

 

Vorbesc gurile rele că salariaţii unei primării de municipiu nu au altceva de lucru în aceste zile, decât să strângă documentele legate de un contract cu probleme. Cârcotaşii povestesc că toţi angajaţii nu pot să lucreze altceva în această perioadă, decât să pună lucrurile în ordine şi să nu uite vreun act. Zvonerii spun că s-au adunat, astfel, câteva zeci de bibliorafturi cu documente, semn că nu e de joacă cu verificările respective. Gurile rele spun că activitatea instituţiei a fost practic paralizată vreme de o săptămână, pentru ca angajaţii să caute actele şi să le strângă, pentru a putea fi trimise spre analiză unor organe competente. Oamenii şuşoteau pe la colţuri că nu mai pot face altceva, decât să lucreze în acest scop, deşi ei practic nu au nici o vină că un fost director şi cu fostul edil au făcut ce au vrut în  acest caz. Aşa că salariaţii au stat tot cu ochii-n hârtii, pentru a finaliza acţiunea de strângere de documente. Iar cetăţenii care au trecut pragul instituţiei zilele acestea au fost nevoiţi să facă stânga-mprejur, fiind chemaţi să revină săptămâna viitoare.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

9 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

11 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

11 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

11 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

11 ore ago