Categories: Gura lumii

Gura lumii, 21.12.2012

Spun cârcotaşii că un şef mare are de plătit acum un pariu pe care l-a făcut cu un amic, şi el, personaj important de pe la noi. Cică şeful de care vorbim trebuie să dea o sticlă de vin foarte vechi, după ce nu a reuşit să dea un pronostic exact în urma alegerilor parlamentare. Din acest motiv, omul nostru a făcut ce a putut, ca să se achite de datorie, că doar nu era să se facă de minune, taman acum, când au venit ai lui la putere. Şi el a dat sfoară în ţară, printre membrii de partid, să i se caute sticla cu băutura care trebuie, ca să poată să-şi onoreze pariul. Şi, cum toţi s-au înghesuit să-i facă pe plac şefului respectiv, omul s-a trezit cu 10 asemenea sticle, că nu are ce să facă cu ele, decât să le bea liniştit cu familia, cu ocazia sărbătorilor ce se apropie. Că aşa se întâmplă când câştigi alegerile cu un scor mare. Dacă ar fi pierdut şi pariul, dar şi alegerile, omul nostru ar fi rămas cu căutatul după sticla cu vin dorită, deoarece probabil, nimeni nu i-ar fi sărit în ajutor.

Cică un ales hunedorean, care în parohia lui a scos un scor mare atât la locale, cât şi la generale, unde l-a susţinut cu succes pe un candidat din partidul său, dar şi bun prieten cu el,  s-a gândit că nu ar strica să-şi ia o vacanţă şi să plece într-un loc de agrement peste hotare, acum, până şefii de la judeţ şi de la centru sunt prinşi cu împărţirea ciolanului şi cu distracţiile de sărbători. Zvonerii au aflat că omul nostru şi-a sunat deja iubita şi a anunţat-o că trebuie să-şi facă bagajele şi să se pregătească pentru escapada plănuită. Totuşi, trebuia rezolvată o problemă. Nu banii, că din aceia, alesul nostru are berechet. Ci, nevasta, că ea trebuie să stea liniştită acasă, să nu cumva să-i treacă prin cap cine ştie ce năzbâtii, şi să se pomenească omul cu ea, când îi este lumea mai dragă, în staţiunea montană unde îşi petrece el vacanţa cu ibovnica. Aşa că omul nostru i-a spus soţiei că merge la schi cu nişte tovarăşi şefi de la judeţ şi de la centru, faţă de care are obligaţii mari, deoarece aceia îl susţin şi pe linie politică, şi administrativă, urmând să-i verse la anul bani frumoşi în visteria localităţii sale. Acum, nu se ştie dacă muierea i-a înghiţit povestea, sau s-a făcut că-l crede, ca să-l vadă plecat, deoarece, vorbesc cârcotaşii, ar avea şi ea pe cineva, care se ocupă de sufletul şi trupul ei, când alesul cu pricina pleacă în asemenea escapade extraconjugale.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

TÂNĂR REȚINUT PENTRU FURT CALIFICAT DINTR-O BISERICĂ AFLATĂ ÎN REABILITARE, ÎN MUNICIPIUL VULCAN

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vulcan au identificat și reținut un tânăr bănuit de comiterea…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

22 de ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

22 de ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

22 de ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

22 de ore ago