Categories: Gura lumii

Gura lumii 21.10.2014

Vorbesc gurile rele că un administrator public de la o primărie de municipiu îşi bagă bani în buzunar toată ziua, după ce instituţia a încheiat contracte bănoase cu firma la care munceşte nevasta sa. Cică, povestesc  zvonerii prin târg, omul nostru a reuşit să elimine toate societăţile concurente, lăsând loc liber firmei de unde primeşte soţia sa salariul şi nu numai. Concurenţii însă au aflat rapid de şmecheria făcută de personajul cu pricina şi au încercat să-i transmită că s-au prins cum stă treaba şi au de gând să-l încondeieze acolo unde trebuie, pentru că dirijează banii publici în folos personal. Oamenii spun că ar mai fi fost de înţeles, dacă produsele livrate de firma nevestei ar fi mai ieftine decât cele oferite de ei sau cele existente pe piaţă. Dar din contră, sunt mult mai scumpe. Însă, taman asta-i şmecheria, doar primăria plăteşte, că nu dă de la ea, ci din banii comunităţii.

Cârcotaşii au aflat şi acum şuşotesc pe la colţuri că o duduie cu state vechi la o instituţie care se ocupă cu verificarea contractelor de muncă se află într-o situaţie de incompatibilitate. Cel puţin, aşa susţin gurile rele, după care se pare că şi instituţia abilitată să-i descopere pe incompatibili a fost anunţată. Zvonerii povestesc că duduia cu pricina, care probabil, profitând de faptul că nu este la centru, ci răspunde de zona sudică a judeţului, şi-a văzut liniştită de viaţa ei, şi de orele care le predă pe unde poate. Însă, acest lucru îi era interzis prin lege. Banii câştigaţi au fost buni, se pare, altfel nu se explică de unde atâta avere strânsă de femeie. Cârcotaşii susţin că respectiva taie şi spânzură când vine vorba de încălcarea legislaţiei, dar doar atunci când vrea, unde vrea şi la cine este direcţionată. Numai că, sărăcan de noi, tocmai ea, intransigenta, se află cu musca pe coafură.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago