Categories: Gura lumii

Gura lumii 21.07.2011

Vorbeşte lumea că un şef de instituţie foarte importantă, care se ocupă cu prinderea infractorilor şi nu numai, este săpat chiar de unul dintre adjuncţii săi. Gurile rele susţin ferm că adjunctul cu pricina face deseori chefuri printr-o zonă din judeţ populată cu mineri, cu şefii de pe acolo, punând la cale înlocuirea celui care conduce instituţia despre care vorbim. Şi, au aflat cârcotaşii că un control care se efectuează în aceste zile la inspectoratul condus de omul nostru este foarte strâns legat de adjunctul respectiv. Zvonerii spun că acesta s-a dus la Bucureşti şi l-a reclamat pe şeful lui, băgând strâmbe cât încape, doar, doar, ajunge el pe locul acestuia. Acum, nu se ştie dacă vor muri caii când vor câinii, cert este că rezultatele şefului de care vorbim sunt bune, iar motive nu ar fi, deocamdată, să fie schimbat de pe funcţie.

Un proiect care ar deveni adăpost pentru multe familii ce nu-şi permit o casă a fost oprit subit, după ce persoana însărcinată să-l implementeze s-a compromis, făcând mai multe jonglerii cu banii publici. Respectivul obiectiv a fost tăiat de la fonduri pe motiv de criză, cel puţin, aceasta este versiunea oficială. Realitatea este alta şi diferă cu mult de cea imaginată de către şeful urbei din estul regiunii cu lămpaşe, cel ce este în localitatea respectivă ca un mic moşier. Cârcotaşii avizaţi spun că, de fapt, proiectul a fost stopat, deoarece mahării de la ministerul care-l finanţa au aflat de isprava edilului. Adică, de faptul că şi-a tras partea lui înzecit faţă de cât avea dreptul, iar către partid a trimis firimituri. Mai exact, omul din fruntea urbei a dat startul lucrărilor la un preţ şi apoi, a suplimentat bugetul pe motiv că au apărut complicaţii la terenul pe care se face construcţia. Banii alocaţi pentru trei etape ale proiectului s-au gătat după prima şi alţii nici nu vor mai veni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • prinderea infractorilor ,jonglerii cu banii publici,şi-a tras partea lui înzecit faţă de cât avea dreptul,a suplimentat bugetul, banii alocati lucrarilor s-au gatat,ASTEA SUNT TEME ADEVARATE CARE TREBUIE SA PREOCUPE PRESA , DEZVALUIREA REALITATII CARE NE INCONJOARA , NU PREOCUPAREA PENTRU FORMAREA DE OPINIE , FORMATI SI OPINIE DAR IN MOD CRITIC NU IN MOD DOBITOCESC ACCEPTABIL A TUTUROR HOTIILOR , INGINERIILOR FINANCIARE CARE SE PETREC IN TOT JUDETUL , IN TOATA TARA.
    P.S. va pleaca stapanul in concediu pana in 12 august, Italia , Franta .

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 ore ago