Categories: Gura lumii

Gura lumii 20.11.2017

Se zbat pentru a aduce cât mai mulţi vizitatori într-o zonă montană din judeţ, însă zbaterea lor este sabotată chiar de cei care ar beneficia direct de vizitatori. Se întâmplă astfel de lucruri din cauza invidiei şi prostiei celor care au coteţe cu pretenţii de cabane. Astfel, pentru sărbătorile ce se apropie, spun cârcotaşii, a fost lansată o ofertă de nerefuzat, ca invitaţii să se simtă răsfăţaţi. Reduceri la cazare, la masa festivă, spectacole şi chiar drumeţii organizate, toate făceau parte din oferta pentru atragerea de clienţi. Interesul a fost major, însă, la doar câteva zile de la lansarea ofertei, cei care fac ilegal turism au trimis o petiţie anonimă către organele de control şi au cerut ca inspectorii să vină şi să taie în carne vie. Să se facă puţină curăţenie nu strică şi sesizarea ar fi fost perfect justificată dacă ”piraţii” nu şi-ar fi tras obloanele pe coteţe şi ar fi dispărut din staţiune pe durata verificărilor. Ceea ce nu ştiu ei este că au intrat în vizorul controlorilor şi chiar dacă sunt convinşi că au scăpat, gurile rele spun că le va veni rândul. Nişte băieţi cu legitimaţie şi-au făcut rezervări de sărbători la ei, bineînţeles, ”la negru”, şi-i vor vizita în ajun de sărbători.

Deşi se află în spatele gratiilor, încă beneficiază de favoruri şi-şi poate conduce afacerile în voie. Este vorba de un afacerist controversat, fost politician, dar şi interlop care-şi vede de treburi ca şi cum ar fi în libertate. Cu ajutorul unor interpuşi, individul a avut grijă să-şi menţină firmele conectate la bugetul unor companii de stat. Lună de lună încasează bani frumoşi pe prestări de servicii, iar când conducătorii acestor societăţi nu reuşesc să găsească banii pentru plăţi, individul trece la iniţiativă. Gurile rele spun că are în celula în care este ferecat mai multe telefoane şi poate suna în voie persoane importante, cu funcţii mari la Capitală. De isprăvile lui ştiu şi cei care ar trebui să vegheze să nu aibă acces la lumea exterioară. Bârfitorii spun că exact cei care-l păzesc îi încarcă telefoanele.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Afaceristu-interlop este alin simota. Telefoanele i le trimite Litera praduitorul. Asa proceda el cind era la pirnaie. De asta stiu si gardienii, dar nu fac nimic pt ca iau spaga.

  • Asa i-a facut si lui PERASIFON si dupa aceea l-a dat in primire la berbeceanu. I-a bagat o cartela tel si i-a spus ca nu stie nimeni nr, dar Literosu i-a dat nr lui berbecu. Asa l-a ascultat berbecu ce vb PERASIFON din puscarie. Interlopi jegosi.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

11 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

11 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago