Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.11.2015

Deciziile cusute cu aţă albă ale asociaţiei care „guvernează” o competiţie foarte populară din judeţul nostru, dar şi numeroasele probleme de arbitraj şi sărăcia care bântuie activitatea sportivă ar putea avea noi efecte nedorite. Cică o grupare destul de competitivă din sudul judeţului s-a cam săturat de aceste neajunsuri ale competiţiei şi îşi face calcule să abandoneze întrecerea din primăvara anului viitor. Se pare că oficialii echipei în cauză au hotărât de ceva vreme să facă acest pas, însă l-au tot amânat pentru a nu pierde toate punctele acumulate şi a nu fi penalizată foarte drastic.

Un recent derbi în care a fost implicată o echipă foarte performantă din judeţ şi una nou înfiinţată, dar cu pretenţii şi resurse financiare importante, a oferit prilejul reîntâlnirii unor foşti coechipieri aflaţi acum în tabere diferite şi rivale. Dincolo de confruntarea decentă din punct de vedere sportiv şi al fairplay-ului din teren, a surprins faptul că şi pe culoarele de la vestiare lucrurile au fost calme şi… pline de tâlc. Se pare că motivul acestei linişti suspecte este reprezentat de „poziţia influentă” pe care a ajuns unul dintre jucătorii care au părăsit cu scandal gruparea din judeţul nostru. Jucătorul respectiv are acum şi un rol major la echipa bogată la care activează în prezent, dar şi în cadrul forului de specialitate, iar poziţia îi conferă multe beneficii şi oportunităţi de a negocia. Se pare că omul în cauză a utilizat unele din prerogativele pe care le are într-un mod mai puţin sportiv şi ar fi făcut unele propuneri indecente pentru unii dintre jucătorii echipei din judeţul nostru. Dacă aceste oferte se vor concretiza, atunci liniştea de la derbiul în cauză să fie de fapt liniştea de dinaintea furtunii…

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

6 ore ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

12 ore ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

12 ore ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

o zi ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

o zi ago