Gura lumii 20.10.2016

Când se schimbă şefii sau şefuleţii pe la unele primării, se schimbă şi cerberii de la uşile acestora. Ca la rotaţia cadrelor din comunismul ceauşist. Numai că  secretarele ce predau ştafeta plâng ca după mort, iar cele care vin sunt radioase, nevoie mare. Nu ştiu cum se face, dar nu după multă vreme, starea lor de spirit se schimbă. Zâmbetul le devine rânjet, iar privirile languroase se transformă în  lame tăioase pentru toţi cei care îndrăznesc să le deranjeze şefii, venind cu jalba în proţap. Am întâlnit şi eu o asemenea domnişoară făcută secretară cam pe la apelul de seară. Nici n-a apucat să încălzească bine scaunul, că antecamera a devenit brusc neîncăpătoare,  invitând mai toţi „jălbişti” să aştepte pe coridor. Probabil, de teamă să nu fie deocheată, că, fie vorba între noi, era frumoasă foc. La soare te puteai uita, dar la dânsa, ba. De frica… şefului.

Tărăgănarea apariţiei listelor de candidaţi la „generale”, într-un partid cu nume de… zguduială, este motivată de semnătura lui Tataie, c-aşa-i statutar. Dar pe la poalele Cetăţii, ăi de n-au de lucru şi şi-au făcut din cârcoteală un crez în viaţă,  spun că e mai bine aşa, că altfel, prin organizaţia hunedoreană s-ar declanşa un război al fustelor. Pe tabel sunt trecute mai multe doamne, unele chiar pe acelaşi loc, din câte s-a dat de înţeles. Una, Mama omletelor, din câte s-a văzut în public, este ţinută mai dosită. Cealaltă, Faraoana, e băgată mai în faţă, pe la prezidii, lăsându-i pe invidioşii de serviciu să dea cu presupusul. Oare cine va avea trecere – vechea gardă a partidului sau noii scutieri.