Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.09.2019

Vorbesc gurile rele că un angajat de la o instituţie din oraşul de sub cetate este văzut mai tot timpul, în perioada în care este pontat la serviciu, se-nţelege, la o cafenea din centru. Omul nostru, spun zvonerii, are tot felul de întâlniri cu diferiţi afacerişti care au contracte cu instituţia la care lucrează respectivul. Sau cu reprezentanţi ai unor firme, româneşti şi străine. Cică, şuşotesc cârcotaşii, omul nu numai că stă la discuţii cu persoanele respective, dar şi învârte ceva, ca să nu rămână doar cu salariul de bugetar. Gurile rele povestesc pe la colţuri că acesta ar trebui să stea la masă cu diferiţi clienţi în biroul din instituţia publică şi nu prin cafenele. Dar, se pare că năravul nu şi-l poate schimba.

Spun pe la colţuri zvonerii că într-o instituţie de pe la noi s-a făcut un club al doamnelor, nu multe la număr, care muncesc doar pentru a distruge conducerea de acolo, dar şi pe cea a unei organizaţii de partid. Cârcotaşii dau ca sigur planul doamnelor cu ambiţii şi spun prin târg că în scurt timp acesta va fi dus şi la bun sfârşit. Gurile rele şuşotesc că toată ziua femeile respective învârt hârtii şi decid cine să câştige lucrările, cine să nu ajungă să facă vreun proiect. Zvonerii spun că duduile cu pricina ar avea ceva legături cu băieţii cu ochi albaştri, dar care nu ştiu cum îşi fac de cap ele la serviciu.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

14 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

14 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

14 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

14 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

14 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

14 ore ago