Categories: Gura lumii

Gura lumii 20.09.2017

Un individ important din judeţ, plecat o vreme de pe acasă, a făcut aproape imposibilul să fie lăsat în pace la întoarcere. Dar, din câte se vede, manevrele nu prea i-au reuşit. Spun zvonerii că afaceristul ar fi apelat după ajutor până la cele mai suspuse izmene ale statului. La un demnitar de care îl leagă o prietenie mai veche şi pe care l-a cadorisit cu o proprietate prin buricul Capitalei. Dar, nimic nu s-a putut rezolva. Pentru că şi cel căruia i-a cerut sprijin, în momentele respective, abia i se vedea vârful nasului din rahatul în care era băgat. Aşa că, degeaba a încercat să meargă pe drumurile pe care le bătătorise deja. Mai ales că, individul era aşteptat cu mare interes acasă, pentru a cânta pe note sau fals, despre alte persoane cărora li se va trage preşul de sub picioare în curând.

La un negoţ de ţoale de prin buricul urbei de la poalele cetăţii lucrurile nu sunt deloc aşa cum par. Oamenii sunt îmbiaţi cu etichete răsunătoare, când, de fapt, totul este o minciună. Mai multe persoane avizate care au călcat acel negoţ şi au „mirosit” marfa, susţin că toată este contrafăcută. Nici vorbă de articole produse de brand-urile trecute pe etichete. Nu doar acest aspect ar fi o problemă, ci şi preţul pe care-l au ţoalele respective, mult prea scumpe pentru slaba lor calitate. Doar că, hotărârea comerciantului de a scoate un profit frumos şi pasiunea unora pentru a fi în trend nu pot fi înfrânate cu nimic, nici măcar cu dovezi palpabile.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

9 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

9 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

9 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

9 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

9 ore ago