Categories: Gura lumii

Gura lumii, 20.08.2018

Are tupeu de borfaş sau de politician sigur pe sprijinul asigurat de partid? Asta se întreabă tot mai mulţi oameni din regiunea cu lămpaşe, după ce un şef de urbe s-a ales cu un dosar penal pentru afaceri necurate. Individul a fost chemat la anchetă, dar ceea ce a urmat este aproape inexplicabil. Cârcotaşii spun că individul a fost pus să dea explicaţii cu privire la afacerile suspecte, însă în loc să se apere, a luat foc. A luat hârtia întinsă de procuror şi a rupt-o în faţa lui, ca mai apoi să se arunce după camerele de filmat folosite la audieri. Gurile rele mai spun că individul s-a ridicat de pe scaun şi a început să se răţoiască la organ, că el nu dă nici o declaraţie cât timp este filmat. A trecut şi la ameninţări, cum că va face şi va drege, că are oameni sus-puşi şi-l vor ajuta. Cum n-a fost chip ca el să declare ceva, investigatorul l-a dat afară din sala de audieri şi a consemnat că nu vrea să declare nimic.

Mai mulţi micuţi din regiunea cu lămpaşe au avut surpriza neplăcută să primească nişte pachete cu diferite alimente pe care, dacă le-ar fi consumat, cu siguranţă ar fi bolit zile în şir. Gurile rele spun că un individ care vrea să iasă la rampă pentru a candida la următoarele alegeri este vinovat. A primit o donaţie de la o organizaţie umanitară care ştia că el are conexiuni în rândul familiilor sărace. Numai că, spun tot cârcotaşii, alimentele ar fi trebuit împărţite imediat şi fără a se face politică. Individul le-a păstrat o bună bucată de vreme la el şi când a avut culoar de a-şi face reclamă, a trecut la acţiune. N-a realizat că alimentele nu mai erau bune de consum şi nici nu l-a interesat, mai spun bârfitorii.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago